10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDepozitul de Filme din Cluj va fi salvat

Depozitul de Filme din Cluj va fi salvat

„TIFF salvează Depozitul de filme”, primul demers din proiectul „Salvaţi Marele Ecran!” iniţiat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizator TIFF, şi Asociaţia Victoria Film, a ajuns la final, transmite adevărul.ro. Iniţiatorii au reuşit să strângă suma de 2.328 de euro. Aceşti bani vor fi folosiţi pentru pregătirea spaţiului pentru găzduirea unor evenimente precum proiecţii, concerte, expoziţii sau spectacole de teatru. Organizatorii aveau nevoie de 7.000 de euro, bani care au venit, printr-o donaţie, din partea unei bănci româneşti.

 „Am reuşit să atragem un număr mare de susţinători ai proiectului care, prin gestul lor, au confirmat importanţa transformării acestei clădiri aflată în paragină într-un spaţiu de interes public. Campania de strângere de fonduri organizată în cadrul platformei We Are Here a reuşit, astfel, să atragă suma de 2328 de euro. În condiţiile în care contribuţiile individuale au acoperit doar o parte din suma necesară pentru recondiţionarea Depozitului, ne-am adresat unui partener corporate cu tradiţie în susţinerea iniţativelor culturale. UniCredit Ţiriac Bank este primul partener care s-a alăturat proiectului „Salvaţi Marele Ecran” printr-o sponsorizare de 7000 de euro, necesară pentru a face din Depozitul de Filme un spaţiu viu, unde se vor putea organiza evenimente culturale în aer liber”, spun iniţiatorii campaniei.

Banii vor merge spre acoperirea cheltuielilor legate de igienizarea spaţiului, toaletarea vegetaţiei şi amenajarea unui parc cu alei de acces din lemn şi pietriş, racordarea la reţeaua de curent electric, delimitarea şi îngrădirea zonei. Va fi amenajat un spaţiu de joacă pentru copii şi va fi reabilitată o hală aflată în incinta depozitului. Vor mai fi amenajate spaţii comune destinate organizării unor evenimente.
Cei peste 2.000 de euro strânşi din campania de strângere de fonduri vor fi folosiţi în scopul pregătirii spaţiului pentru găzduirea unor evenimente precum proiecţii, ateliere, concerte, expoziţii sau spectacole de teatru.

Campania de salvarea a cinematografelor continuă prin platforma online interactivă www.salvatimareleecran.ro care cartografiază toate sălile de cinematograf din reţeaua aflată în proprietatea statului şi prin acţiunile următoare de reactivare a reţelei cinematografice din România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS