10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvocat din Baroul Bucureşti, reţinut după ce ar fi primit 19.000 de euro pentru intervenţii la ICCJ

Avocat din Baroul Bucureşti, reţinut după ce ar fi primit 19.000 de euro pentru intervenţii la ICCJ

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Pavel Cochior Bejan, avocat în cadrul Baroului București, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

Potrivit procurorilor, la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2014, inculpatul Cochior-Bejan Pavel, a pretins de la 3 martori denunțători suma de 19.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), învestiți cu soluționarea unui dosar penal, care-l privea pe unul dintre ei.
De asemenea, inculpatul a promis că îi va determina pe judecători să pronunțe o decizie favorabilă (o pedeapsă mai redusă, ori cu suspendare) față de unul dintre denunțători.
Inițial, inculpatul a pretins suma de 12.000 euro, în final stabilind că pentru a „mișca ceva” este nevoie de 19.000 euro.
La data de 15 iulie 2014 s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma de 19.000 euro.

Inculpatului  Cochior-Bejan Pavel i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 16 iulie 2014, Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS