Ion Jianu: Ați ajuns la vârsta cu mai multe amintiri: care este cea mai frumoasă amintire – și de ce – din cariera dumneavoastră de artistă de teatru, televiziune și film?
Natașa Raab: Sigur, am multe, multe amintiri. Și e greu să faci o alegere: am să rememorez pentru cititorii fideli ai mei din Gazeta de Sud doar două. O amintire din teatru: când am intrat prima data pe scenă la Naţionalul din Craiova în spectacolul „Unchiul Vanea“, după ce publicul îmi vedea silueta plimbându-se prin superbul decor al Ștefaniei Cenean, am auzit din sală un AH !!!…
Eram tânără, frumoasă, într-o minunată rochie roz și cu o pălărie cehoviană… (În „Unchiul Vanea“, în regia lui Mircea Cornișteanu, spectacol care a avut premiera în februarie 1989, Natașa Raab a interpretat-o pe Elena Andreevna, rol pentru care a primit premiul UNITER 1990 pentru debut – premiile criticii teatrale pentru 1989 – n.r.).
A doua amintire, oarecum mai de dată recentă, în urmă cu câțiva ani: în București, am fost oprită de un grup de liceeni care, după ce m-a felicitat pentru rolurile mele din filme și seriale TV, mi-a spus așa: „În fiecare familie e nevoie de o Hermină!“. Era o aluzie la personajul interpretat de mine în serialul mult îndrăgit, „Inimă de țigan“.
„Suntem zi de zi puşi la încercare“
I.J.: Cum este sufletul actriței Natașa Raab acum, la ceas aniversar (Natașa Raab este născută pe 15 iulie – n.r.)?
N.R.: Luminos, plin de iubire și recunoștință față de oameni şi de Dumnezeu… Sigur, mă mai încearcă și pe mine, uneori, gânduri negre, îmi mai dau târcoale mici depresii, dar medicamentul miraculos este IUBIREA… Mă gândesc că mai pot face ceva şi mâine! Pentru mine, pentru cei din jurul meu, (şi) acestea toate mă fac să renasc precum Pasărea Phoenix, așa cum am făcut-o de multe ori în viaţă… Ne ducem la biserică, ne rugăm, ascultăm predicile, dar uităm esenţialul când ieşim de acolo – că Iisus a murit în numele omeniei şi iubirii între semeni. NU TREBUIE CA GREUTĂŢILE VIEŢII SĂ NE DEZUMANIZEZE!
Atunci când îţi este bine, e uşor să fii bun, iubitor şi generos… Eu cred că suntem zi de zi puşi la încercare. În consecinţă, încerc şi, de cele mai multe ori reuşesc, să-mi păstrez LUMINA interioară… Acesta este secretul „vieţii fără moarte şi al tinereţii fără bătrâneţe!“.
I.J.: În ultimii ani ați fost o prezență constantă în seriale reușite TV, filme premiate. Vă plac mai mult aparițiile pe micile și marile ecrane decât cele de pe „scândura“ teatrală?
N.R.: Atunci când nu am putut să joc un rol din varii motive, Cel de Sus a avut grijă să-mi deschidă altă uşă, să-mi dea altă şansă. Cred că aşa se explică faptul că am fost atât de des solicitată şi că, fără falsă modestie, am reuşit la destul de multe castinguri pentru roluri în film sau televiziune… Apoi, dacă reuşeşti să demonstrezi ce poţi, totul devine mai simplu. Le spun mereu foştilor mei studenţi (Nataşa Raab a fost conf. univ. dr. la Universitatea din Craiova – Departamentul de Artă Teatrală a Facultăţii de Litere – n.r.) că în meseria aceasta e nevoie, pe lângă talent, de răbdare şi noroc… Micul ecran te duce în casele oamenilor, te apropie de ei, dar la teatru oamenii se apropie de actori… E minunat acest transfer energetic! De aceea iubesc mai mult teatrul sau, mai bine zis, „scândura“. Acolo începe şi se construiește adevăratul profesionist.
I.J.: Ce regrete aveți? Dacă ar trebui s-o luați de la capăt, la ce ați renunța?
N.R.: Regrete? Destul de multe… Roluri nefăcute, proiecte artistice, sociale rămase nefinalizate. Câteodată mă gândesc că poate aş fi avut mai mult de câştigat în viaţă şi în carieră dacă aş fi fost, într-un fel, mai docilă şi mai puţin… sonoră, dar imediat îmi dau seama că nu poţi renunţa la principii şi la demnitate… Sunt un om care ţine la principii, cu un simţ justiţiar moştenit de la tatăl meu (Dumnezeu să-l odihnească!) şi din cărţile care constituie fundamentul sistemului meu valoric.
„Wilson: sunteți cei mai buni actori din lume!“
I.J.: Craiova, în această lună iulie, a redevenit un fel de capitală a teatrului românesc prin montarea de către renumitul regizor Robert Wilson a piesei lui Ionesco, „Rinocerii“. Sunteți un… rinocer machiat până la… saturație, aproape de nerecunoscut! Cum vă place spectacolul, ce reprezintă pentru fenomenul teatral românesc prezența lui Wilson la Naționalul din Bănie?
N.R.: Mi-am dorit să fac parte din acest proiect. Am acceptat să fiu o notă, ca să zic aşa, din această uriaşă partitură sfătuindu-i pe mai tinerii mei colegi că orice rol e important deoarece ai ceva de învăţat. Nu m-am încadrat în tipologiile pe care şi le-a dorit Bob în acest spectacol, dar în lucrul cu el am învăţat un altfel de limbaj teatral, de performer… că un actor e ca „o notă muzicală şi, dacă una sună fals, dezastrul e iminent“.
Eram studentă când în „O scrisoare pierdută“, în regia lui Radu Beligan, i-am văzut pe toţi marii actori ai Naţionalului din Capitală, în frunte cu Dinică, făcând figuraţie specială… Astfel, m-am bucurat că mulţi din colegii mei de aici şi de pretutindeni au apreciat acest lucru. Pentru mine, lucrul cu Bob a fost o experienţă… fabuloasă şi, repet, mă bucur pentru trupa noastră că, după marele Purcărete, am avut ocazia să lucrăm cu Bob Wilson, alt mare regizor. Şi acest lucru nu se putea întâmpla decât aici, la Naţionalul din Craiova! Asta înseamnă că suntem o trupă de performeri şi unii dintre „cei mai buni actori din lume“, după cum a ţinut să ne spună Bob Wilson după premieră!
I.J.: Mult premiatul film „Poziția copilului“, în care aveți un rol important, continuă să fie în topul celor mai bune filme românești, continuă să facă valuri în afara granițelor României… Cred că sunteți mândră că faceți parte din distribuţia acestui film, că sunteți contemporană cu acest eveniment…
N.R.: Normal. Ţine şi de noroc ! Acolo, sus, cineva mă iubeşte! În afară de acest ultim şi, cum bine ziceţi, multipremiat film „Poziţia copilului“, am mai avut parte de mari aprecieri nu numai în România. Am avut şansa ca şi cu alte filme, precum „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“ (în regia lui Adrian Sitaru), „Domestic“, sau „Cheful“, în regia aceluiaşi talentat Adrian Sitaru, să fie „umblate“ dar, mai ales, premiate la multe festivaluri internaţionale!
„Poziția copilului“ este însă filmul românesc cel mai bine vândut în lume… Asta dincolo de marile premii internaţionale de răsunet pe care le-a luat. Să nu uităm c-am fost la un pas de a fi nominalizaţi la Oscar pentru cel mai bun film străin. Ajunsesem într-o poziţie extrem de onorantă, opt, din 94 de filme! Sunt tare mândră că fac parte din distribuţia acestui film deja celebru, că sunt contemporană cu acest eveniment… Noi, actorii, trăim într-un spectacol de teatru câteva luni sau ani, dar filmul rămâne. Cineva îşi va aminti de mine când nu voi mai fi în această lume datorită acestor pelicule…
„Nu am primit ofertă de la Playboy…“
I.J.: O întrebare incomodă și la care, dacă nu mă înșel, ați mai răspuns: ați fost manechin, sunteți o actriță frumoasă… Nu ați primit nici o ofertă de a poza în Playboy?! Ați fi refuzat?
N.R.: Nu am primit asemenea oferte, se dusese oricum buhul că nu aş fi acceptat. Am fost în paginile multor reviste de modă ale anillor ‘80, apoi şi în alte reviste care se adresau femeilor, pe urmă în revista Teatru. Prin meseria mea mă expun destul pe scenă, dar într-un context artistic. Am încercat să impun un stil de machiaj, un fel de a te îmbrăca, un fel de a fi în viaţa de zi cu zi… Cred că e mai cu folos pentru… privitori şi, mai ales, pentru soţul meu!
I.J.: Ce hobby-uri aveți?
N.R.: Filmele clasice, cărţile bune şi muzica: jazz clasic şi muzica clasică în interpretarea și orchestraţia lui Andre Rieu… Vorbind de hobby-uri, aş vrea să adaug încă ceva foarte important: grija faţă de animăluţe… Dacă vreodată mă va binecuvânta Divinitatea să câștig potul mare la loterie, voi face un „adăpost“. Binecuvântaţi fie bătrânii, copiii şi animalele! Toţi au nevoie unii de alţii… E cea mai bună terapie pentru minte şi suflet.
I.J.: Ce vă doriți în continuare, ca femeie, dar și ca artistă? Alte provocări?
N.R.: În primul rând, să fiu sănătoasă la minte şi trup, să mă bucur de cei dragi şi să am putere să răspund oricărei provocari, ca OM şi ca ARTIST !
I.J.: Ce întrebare ați fi dorit să vi se adreseze în acest moment al existenței dumneavoastră?
N.R.: Nu neapărat o întrebare… Mai degrabă, o urare… Anume, să am puterea, înţelepciunea şi metoda de a face lumea asta, în care trăim… mai bună… Să am puterea să-i învăţ pe oameni că ura te îmbătrâneşte şi te urâţeşte, iar BINELE şi IUBIREA te fac luminos şi puternic!
La ceas aniversar vă spun să fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu cu IUBIRE! Pentru publicul meu, cu drag Natașa Raab – Guţul.
Mircea Albulescu: Un om minunat, o actriţă MINUNATĂ!
„Am cea mai bună opinie despre Nataşa Raab. Am cunoscut-o bine în timpul facultăţii, apoi am urmărit-o în câteva spectacole ale Naţionalului din Craiova, plus apariţiile ei în filme, seriale TV… O respect foarte mult, sunt fericit că am avut o asemenea studentă…
Este un om minunat, o actriţă MINUNATA şi, dacă ziceţi că a ajuns la ceas aniversar, îi doresc numai bine. Am înţeles că s-ar fi pensionat – asta-i legea în România, nu avem timp de tocmeală!… În acest context, îi urez numai bine în continuare… pentru următorii mulţi, mulţi ani de azi înainte… Nataşa este o actriţă în plină putere de muncă…
La mulţi ani! Şi aştept să mă invite la o şampanie… că la 80 de ani ai mei…“.
