15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBucureşti: O sută de persoane citate pentru audieri în dosarul operaţiilor estetice

Bucureşti: O sută de persoane citate pentru audieri în dosarul operaţiilor estetice

O sută de persoane au fost citate pentru a fi audiate, în calitate de martori sau de învinuiţi, la sediul Poliţiei Capitalei, în zilele de marţi şi miercuri, în dosarul operaţiilor estetice făcute la Spitalului de Arşi din Bucureşti, au declarat surse din Poliţie, transmite mediafax.ro.
Aproximativ jumătate dintre persoanele citate vor fi interogate în calitate de învinuiţi pentru infracţiunea de dare de mită. Persoanele citate sunt din Bucureşti şi din 25 de judeţe.

În acest dosar se află în arest preventiv, printr-o decizie definitivă din 6 mai a Curţii de Apel Bucureşti, directorul Spitalului de Arşi, Vitalie Stan, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică a unităţii, Nicolae Antohi, medicii Elena Cristina Isac, Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Aurelia Isac, precum şi Carmen Florea, angajată a unei clinici private. Prin aceeaşi decizie, medicul Ioan Costică Ghiţă Plujdescu va fi cercetat în libertate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS