17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSlatina: Modernizarea gării, ajunsă la final

Slatina: Modernizarea gării, ajunsă la final

Lucrările de modernizare a Gării Slatina, începute în 2012, au ajuns la final, informează adevărul.ro. Valoarea totală a contractului a fost de 25.823.856,08 lei (250 miliarde lei vechi), iar licitaţia pentru modernizarea gării a fost câştigată de două firme asociate: SC VEST CONSTRUCT SRL Braşov – SC DARIA CONST – SC Compania Construcţii Feroviare SA.

Contractul a fost co-finanţat de Comisia Europeană cu 69,25 %, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, şi de Guvernul României cu 30,75%. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 24 aprilie 2012, iar lucrările au demarat efectiv o lună mai târziu. Staţia CFR de la Slatina a fost prinsă în acelaşi proiect cu gările din Râmnicu Vâlcea şi Reşiţa-Sud, valoarea cumulată a proiectului pentru modernizarea tuturor celor trei gări fiind de aproape 1.000 miliarde lei vechi.

În acest moment, călătorii care trec prin gara oraşului Slatina pot folosi deja noile utilităţi – peroanele şi sala de aşteptare fiind refăcute total. În plus, un nou sistem de supraveghere a fost pus în funcţiune pentru o mai mare siguranţă a călătorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS