14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘoferii din Severin, controlați de polițiști

Șoferii din Severin, controlați de polițiști

Peste 70 de sancțiuni contravenționale, două permise auto reținute și două certificate de înmatriculare retrase. Este bilanțul unei acțiuni organizată la sfârșitul săptămânii trecute de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi în Drobeta Turnu Severin pentru depistarea şoferilor care organizează curse ilegale de maşini. În Drobeta astfel de curse au loc, de obicei, pe artera principală a municipului, care este şi cea mai aglomerată. „Acţiunea a avut ca scop depistarea conducătorilor auto care organizează sau participă la adunări, organizate sau spontane, în vederea promovării curselor de autovehicule fără acordul poliţiei şi depistării autovehiculelor care au montate articole tunning, fără a avea acest drept“, a precizat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi. De asemenea, oamenii legii au urmărit şi identificarea şoferilor care conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihotrope, precum şi respectarea legislaţiei rutiere de către motociclişti, mopediști şi biciclişti.
Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS