5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputatul Titi Holban, cercetat penal pentru trafic de influenţă

Deputatul Titi Holban, cercetat penal pentru trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de inculpatul Holban Titi, deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În luna ianuarie 2014, inculpatul Holban Titi a acceptat promisiunea unui denunţător că, în schimbul sumei de 10.000 de euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranşe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie.
Lui Holban Titi i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS