10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAbsorbția fondurilor europene pe primele cinci luni, sub așteptări

Absorbția fondurilor europene pe primele cinci luni, sub așteptări

Ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici (foto), a declarat că, în primele cinci luni ale acestui an, ceea ce a estimat privind absorbția fondurilor europene se află sub așteptările avute inițial, în special la mediu și transport, relatează Mediafax.
„Zâmbetul meu va fi cu siguranță foarte larg la final de an, când vom atinge obiectivul pe care l-am spus, și anume acela de peste 3,5 miliarde de euro, în facturi, către Comisia Europeană. În primele cinci luni ale acestui an, ceea ce am estimat se află sub așteptările pe care le-am avut inițial, pentru că sunt multe facturi care nu ajung încă la noi, din partea marilor companii de lucrări, în special la mediu și transport“, a arătat Teodorovici
Acesta a precizat că va avea discuții, anul acesta, cu toate companiile de construcții și cu cei care supervizează aceste lucrări.
Referitor la cauzele pentru care nu se cheltuiesc acești bani de la Comisia Europeană, Eugen Teodorovici a precizat că în primul rând sunt companii care au venit și au licitat, cu prețuri mult mai mici decât ar fi putut fi făcute acele lucrări, motiv pentru care acum sunt blocate. Alt motiv este, în opinia ministrului fondurilor europene, faptul că unele companii au dispărut, și atunci s-a mers către subcontractori, pentru finalizarea contractelor.
„Noi o să modificăm în primul și în primul rând legislația pe achiziții publice ca să nu se mai permită astfel de situații, să nu se mai conteste atât de des și multe astfel de situații“, a spus Teodorovici.
Întrebat dacă România prezintă riscul de a pierde acel top-up de la Comisia Europeană, ministrul fondurilor europene a arătat că este vorba despre o sumă pe care România o primește mai repede din partea Comisiei și că nu pierde absolut nimic din punctul de vedere al fondurilor europene. „Nu ne dezavantajează cu nimic, pe fonduri europene, dacă România nu va mai primi acea diferență de 10%“, a explicat el.
Despre exercițiul bugetar 2007-2014, Teodorovici a declarat că banii europeni pentru această perioadă vor fi cheltuiți în proporție de 80% la finalul lui 2015, când se va încheia actualul cadru financiar european.
„Pentru următorul cadru european, am trimis Comisiei Europene și urmează să se aprobe spre luna august, septembrie, Acordul de Parteneriat cu partea comunitară, iar finanțarea va începe încă din 2014. Vom avea un nivel de absorbție la finalul acestui an, pe următorul cadru oficial, chiar destul de ridicat“, a precizat Teodorovici.
Despre restul de 20% din sumă pe cadrul bugetar actual care nu a fost cheltuită, Teodorovici a menționat că este vorba despre un risc pe care România, din păcate, îl are, pentru perioada 2009-2012, când lucrurile au stagnat și Comisia Europeană a oprit finanțarea pentru România, din motivele cunoscute.
Întrebat cât va pierde România pe actualul exercițiu bugetar, Teodorovici a declarat că, dacă se face o socoteală a ceea ce înseamnă 80% din 19,2 miliarde de euro alocate României în această perioadă, înseamnă aproximativ 3,7 miliarde de euro.
„Acesta ar fi riscul astăzi, noi ce facem astăzi este doar să reducem cât mai mult, dacă se poate spre zero, în special în zonele de mediu și transport“, a mai declarat ministrul fondurilor europene.
Hotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS