8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDNA cere încă un an de închisoare pentru Adrian Năstase

DNA cere încă un an de închisoare pentru Adrian Năstase

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) insistă ca fostul premier Adrian Năstase să primească un spor de pedeapsă, pentru că a comis numeroase infracţiuni. Potrivit realitatea.net, DNA a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestaţie împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti, instanţă care decisese ca Năstase să nu mai primească nicio pedeapsă suplimentară.

DNA consideră că pregătirea deosebită a lui Adrian Năstase nu este o circumstanţă atenuantă pentru fostul premier, ba dimpotrivă, este cu atât mai grav faptul că o persoană cu asemenea notorietate a încălcat legea. „Înaltele studii juridice la care face referire instanţa de fond, nivelul de pregătire culturală şi politico-ideologică ale petentului sunt aspecte de natură să circumstanţieze negativ persoana acestuia, întrucât faptele sale apar cu atât mai grave, cu cât sunt săvârşite de o persoană care avea ca obligaţie atât morală cât şi legală, respectarea şi aplicarea legii şi nicidecum încălcarea ei”, se menţionează în contestaţia depusă de DNA la Curtea de Apel Bucureşti.

DNA arată în acelaşi document că fostul premier nu a recunoscut niciodată faptele comise. Adrian Năstase a avut o poziţie de negare a faptelor pentru care a fost condamnat şi a afişat o atitudine constant defăimătoare şi de dispreţ la adresa actului de justiţie, atât în timpul procesului penal, cât şi în faţa instanţei care a contopit pedepsele, susţin procurorii DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS