Acasă Actualitate Un adolescent a fost înjunghiat în piept, în centrul Timişoarei

Un adolescent a fost înjunghiat în piept, în centrul Timişoarei

Un băiat de 17 ani a fost înjunghiat în piept astăzi, în centrul municipiului Timişoara, transmite antena3.ro. Martorii care au asistat la incident au povestit că scena s-a petrecut spontan, după ce tânărul a început să se certe cu un alt băiat, de vârstă apropiată. Acesta din urmă a scos un cuţit şi l-a lovit, apoi, a fugit. Adolescentul de 17 ani, grav rănit, a mai făcut câţiva paşi şi s-a prăbuşit la pământ. Oamenii care au asistat la incident i-au acordat primul ajutor şi au chemat ambulanţa. Adolescentul a fost transportat de urgenţă la spital, fiind dus direct în sala de operaţie. Poliţiştii timişoreni au reuşit să-l identifice pe agresor. 

O situaţie asemănătoare, dar cu sfârşit tragic, s-a produs şi la Craiova, în octombrie 2010. Atunci Andrei Goreci, de 17 ani, elev în clasa a XI-a A la Liceul „Tudor Arghezi”, a murit după ce a fost înjunghiat în inimă de fratele unui coleg mai mic, incidentul petrecându-se la nici 50 de metri de gardul şcolii.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version