14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePercheziţii la comercianţii de tutun

Percheziţii la comercianţii de tutun

Poliţiştii de investigarea fraudelor din Ilfov efectuează 29 de percheziţii la locuinţele şi sediile societăţilor comerciale ale unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal. Prejudiciul cauzat este estimat la peste 1 milion de euro.
Acţiunea poliţiştilor se desfăşoară în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu şi Călăraşi.
În fapt, din cercetări a reieşit că, în perioada noiembrie 2013 – mai 2014, cei în cauză ar fi procurat din Italia, Bulgaria şi Turcia aproximativ 20 de tone de tutun, în stare brută, pe care l-ar fi porţionat şi pregătit pentru comercializare.
Ulterior tutunul ar fi fost comercializat către diferite societăţi comerciale cu activităţi în domeniu, în pieţe, târguri, dar şi în mediul online.
Până în prezent, prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 1.000.000 de euro.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate a DIPI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS