Imigraţia netă a românilor în Germania a fost de 50.000 de persoane în 2013

Autori


Germania a înregistrat în 2013 cea mai mare rată a imigraţiei nete din ultimii 20 de ani, principalele ţări de origine fiind Polonia, cu o imigraţia netă de 72.000 de imigranţi şi România, cu 50.000 de persoane, a anunţat azi institutul Destatis, potrivit Mediafax. Numărul total al celor care s-au instalat în ţară este mai mare cu 437.000 de persoane decât al celor care au părăsit ţara, a precizat institutul de statistică.

Acesta este cel mai mare nivel înregistrat până în prezent din 1993, când excedentul migratoriu (diferenţa între intrările şi ieşirile de pe teritoriu) a atins 462.000 de persoane, subliniază Destatis, confirmând şi detaliind într-un comunicat primele date anunţate în ianuarie. Cea mai mare parte a noilor imigranţi în Germania sunt originari din state membre ale Uniunii Europene (UE). Imigraţia netă din state membre UE a atins 300.000 de persoane anul trecut.

În detaliu, principalele ţări de origine se află în Europa Centrală şi de Est, Polonia clasându-se prima cu o imigraţie netă de 72.000 de persoane, urmată de România, cu 50.000 de persoane. Însă imigraţia din anumite state din Europa de Sud, afectate de criza euro, a crescut puternic anul trecut, în special din Italia (32.000 de persoane, +52%) şi Spania (22.000 de persoane, +19%).



Creşterea nivelului imigraţiei a permis în 2013 populaţiei germane să crească şi să atingă 80,8 milioane de locuitori, potrivit unor date furnizate de către Destatis în ianuarie. Fără a se ţine cont de imigraţie, ţara a înregistrat un număr de naşteri mai mic cu aproximativ 200.000 decât cel al deceselor.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 22 mai 2014

Actualitate

» Ce se întâmplă în week-end în Craiova
» Concesionarea pieţelor 1 Mai şi Orizont intră la vot luna asta
» Simulări pentru examenul Cambridge la Universitatea din Craiova
» Scăpaţi-ne de ţânţari!
» Antidot pentru haosul urbanistic din Craiova
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Sinistraţii din Balcani au nevoie de sprijinul nostru
» Epava din adâncul Dunării
» Bucureşti: Oana Zăvoranu, audiată după ce a fost prinsă în flagrant luând bani de la un medic pe care l-ar fi şantajat
» Floarea cireşului, sărbătorită la Castranova
» Trei sindicalişti din minerit au intrat în greva foamei
» Ucraina: Autoproclamata republică Doneţk a cerut “oficial” Rusiei să-i recunoască independenţa
» Cod Galben de furtună pentru Craiova, până la ora 18:30
» Reuniunea internaţională a donatorilor pentru Serbia şi-a deschis astăzi lucrările la Belgrad

Local

» Iohannis nu exclude o eventuală candidatură la prezidenţiale
» Narcis Neaga, directorul general al CNADNR, în control neanunţat pe DN 66: De ce vă bateţi joc de transportatorii români?
» Administratoare de asociaţie, condamnată a doua oară
» Gardul Colegiului „Carol I“, refăcut din temelii
» Tramvaiele RAT Craiova, decorate tematic
» Artiştii craioveni lucrează în spaţii inadecvate
» Mehedinţi: Alertă în Severin, după ce într-o scară de bloc a fost găsită o geantă care conţine un dispozitiv artizanal – UPDATE
» Olt: Se asfaltează între comunele Izvoarele şi Coteana

Dolj

» Dolj: Crimă în comuna Daneți

Gorj

» Trimis în judecată pentru că şi-a ucis fratele
» Gorj: Un muncitor a spart o ţeavă de gaze dintr-un cartier din Târgu Jiu pentru a treia oară în patru luni

Sport

» SCM a pierdut meciul cu Deva
» Edi Dina: Am arătat ceea ce pot
» Şendroiu, gol la debut pentru Pandurii
» „Ne trebuie victoria!“
» Familia Călina şi plăcerea de a alerga
» CSU, din nou pe podium în Polonia
» Juniorii E de la Dinamyk atacă finalele de la Buftea
» CSM Oradea, calificare istorică în finală
» Ovidiu Dănănae şi Filip Popescu, la Repriza de Sud
» Tenis – Perechea Olaru-Peer s-a calificat în finala turneului de la Nurnberg
» Fotbal – Mititelu caută “aliaţi” ca să reactiveze FCU Craiova
» Atleţi din mai multe judeţe concurează la Craiova
» Fotbal – Burleanu: Din sezonul viitor vom avea un sistem de licenţiere mai blând
» Tenis – Irina-Camelia Begu a acces în turul doi al calificărilor la Roland Garros

Bani & Afaceri

» Ministrul Agriculturii: Micii româneşti vor putea fi exportaţi pe piaţa Uniunii Europene începând cu luna iunie
» Fiscul va verifica 2.000 de persoane cu averi sau venituri mari, la nivelul întregii ţări

Sanatate

» CNAS a înfiinţat un punct naţional de contact pentru pacienţi
» Proiect cu finanţare norvegiană pentru testarea gratuită a 34.000 de români pentru HIV şi hepatita B şi C
» CNCD: Pensionarea forţată a asistentelor medicale înainte de 65 ani poate fi amendată cu până la 100.000 de lei

Educatie

» Prima şcoală de fete din Craiova a aniversat 181 de ani
» Olt: Olimpiada Liceelor din Slatina, la final

Magazin

» Dolj: Restricţii la furnizarea apei potabile pentru locuitorii din Dăbuleni
» Horoscop
» Dolj: Furnizarea apei, sistată în Calafat din cauza unei avarii

Top