6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVâlcea: Situaţia localităţilor afectate de inundaţii

Vâlcea: Situaţia localităţilor afectate de inundaţii

În urma precipitaţiilor abundente înregistrate în perioada 14 mai, ora 18.00 – 15 mai, ora 6.00, în judeţul Vâlcea au fost inundate 19 locuințe, 3 anexe și 82 de curți și grădini din 34 de localităţi din judeţ: Mitrofani, Băbeni, Drăgășani, Ionești, Ștefănești, Sutești, Stroești, Lădești, Olanu, Lungești, Șirineasa, Laloșu, Drăgoești, Șușani, Păușești Măglași, Orlești, Ștefănești, Dăești, Bălcești, Budești, Crețeni, Bujoreni, Prundeni, Mihăești, Vlădești, Nicolae Băcescu, Valea Mare, Voicești, Copăceni, Milcoiu, Dănicei, Tetoiu, Roșiile și Râmnicu Vâlcea. Ca urmare a acestor evenimente au fost izolate 195 de persoane.

Totodată, au fost afectate 78 de posturi de transformare de energie electrică, dintre care 37 în Milcoiu și Nicolae Bălcescu unde au fost 1850 de consumatori întrerupți, 40 în Bălcești, Tetoiu și Roșiile unde au fost întrerupți 2000 de consumatori și 1 post de transformare la Dănicei cu 50 de consumatori întrerupți.

În localitatea Băbeni digul de pe râul Stăncălău s-a rupt pe o lungime de 70 m. Pe DN 65C Popești – Lădești circulația a fost blocată din cauza unui copac căzut pe carosabil. DJ 648 Vitomirești – Ionești a fost blocat deoarece drumul trece prin albia râului, dar se poate folosi o rută ocolitoare. DJ 678D în comuna Nicolae Bălcescu a fost afectat pe o lungime de aproximativ 3 km, iar un pod care face legătura între localitatea Șerbăneasa și Dosul Râului este distrus. DC 132 din comuna Stroești, sat Dianu a fost afectat pe o lungime de 15 metri de către o alunecare de teren reactivată. Un număr de 15 familii au fost izolate în urma închiderii drumulului sătesc Găgeni – Burlui din comuna Lădești, iar un pacient care necesita dializă a fost transportat la spitalul din localitate. Drumul de interes local din comuna Laloșu – spre cabană a fost întrerupt din cauza inundațiilor. Calea ferată Popești – Băbeni are terasamentul inundat pe o porțiune de 300 m între km 10+300 – 10+500 și 12+400 – 12+500 și a fost întreruptă circulaţia în data de 14 mai, ora 20.10.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS