Acasă Actualitate Serie de explozii într-un depozit de muniţie, în Rusia

Serie de explozii într-un depozit de muniţie, în Rusia

O serie de explozii, într-un depozit de muniţii, în regiunea Zabaikal, a impus evacuarea a aproximativ 300 de persoane, la sud-est de Lacul Baikal, în Siberia, fără să fie înregistrate victime, potrivit Mediafax.
„Aproximativ 20 de explozii au avut loc” într-un depozit de muniţie, a declarat procurorul-şef la nivel regional, Denis Kurocikin, citat de agenţia Interfax.
Exploziile nu s-au soldat cu victime în rândul militarilor, potrivit Ministerului Apărării, citat de agenţie.
Accidentul a fost provocat de către incendii de vegetaţie, a precizat o sursă din cadrul forţelor de ordine de la nivel regional, anunţând că nu s-au înregistrat victime în rândul populaţiei.
„Exploziile au spart ferestrele imobilelor locuite în satul vecin, Balşaia Tura”, de unde aproximativ 300 de locuitori a fost necesar să fie evacuaţi, a adăugat această sursă, citată de Interfax.
Acest tip de incident are loc frecvent în Rusia, o ţară în care, în depozite militare, se află cantităţi uriaşe de arme şi muniţie, păstrate adesea în condiţii rudimentare.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version