Acasă Actualitate Doi magistraţi bulgari, puşi sub acuzare pentru fraude cu fonduri europene

Doi magistraţi bulgari, puşi sub acuzare pentru fraude cu fonduri europene

Parchetul General din Bulgaria a anunţat luni punerea sub acuzare pentru abuz de fonduri europene a doi magistraţi de rang înalt, informează AFP, potrivit B1TV.

Preşedintele Curţii Militare de Apel, Petăr Petkov, şi predecesorul său, Veselin Penghezov, preşedintele Curţii Civile de Apel, au fost puşi sub acuzare pentru fraudă cu fonduri europene, valoarea proiectului „Capacitate administrativă”, pentru care sunt învinuiţi cei doi, se ridică la 350.000 de euro.
Cei doi inculpaţi resping acuzaţiile.
Membră a Uniunii Europene din anul 2007, Bulgaria face obiectul unui mecanism foarte strict de supraveghere privind eficienţa sistemului judiciar, combaterea corupţiei şi a infracţionalităţii.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version