12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReuniune pe tema cooperării transnaţionale între România şi Republica Moldova

Reuniune pe tema cooperării transnaţionale între România şi Republica Moldova

Ministerul Afacerilor Externe organizează vineri, 25 aprilie 2014, la Iaşi, reuniunea „Cooperarea transnaţională în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării” (SUERD). Evenimentul, găzduit de Primăria Municipiului Iaşi, este organizat împreună cu Consulatul General al României la Cahul şi cu Centrul Bilateral de Afaceri România – Republica Moldova. Totodată, reuniunea are loc cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, instituție coordonatoare a programelor de cooperare transfrontalieră și a programului de cooperare transnațională „Dunărea”, precum și al Ministerului Fondurilor Europene, coordonator al programelor operaționale.

Evenimentul este parte a unui proiect pilot care are ca obiectiv creşterea absorbţiei fondurilor europene în cadrul programelor de finanţare care urmează să fie derulate în perspectiva financiară 2014-2020, prin valorificarea noului mecanism de cooperare oferit de Strategia Dunării. Un prim obiectiv de etapă este stimularea şi eficientizarea cooperării dintre  instituţiile administraţiei centrale şi cele locale, mediul universitar, mediul de afaceri şi organizaţiile neguvernamentale din România și Republica Moldova prin asigurarea unei mai bune cunoașteri a cadrului instituțional al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

Participanţii din România și Republica Moldova vor dezbate teme de interes comun, inclusiv iniţiativa creării unor mecanisme de cooperare care să faciliteze identificarea de parteneri în proiecte cu impact macro-regional care răspund obiectivelor SUERD.

Agenda reuniunii include teme referitoare la cooperarea transnaţională şi transfrontalieră în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării. Sunt prevăzute dezbateri privind rolul structurilor regionale în atragerea fondurilor europene, consolidarea guvernanței la nivel național și transfrontalier și propuneri de soluții integrate de finanțare a proiectelor. În cadrul celor două sesiuni, vor avea contribuţii la lucrările reuniunii Coordonatorii Naționali SUERD din România și Republica Moldova, oficiali și experți din ministerele responsabile pentru dezvoltare regională și, respectiv, gestionarea fondurilor europene, din România şi Republica Moldova reprezentanți ai județelor și raioanelor din regiunile de dezvoltare aflate de o parte şi alta a Prutului și alți actori implicaţi în implementarea Strategiei Dunării.

Prima sesiune, dedicată participanților români, va reuni președinți ai Consiliilor Județene, primari ai municipiilor reședință de județ din regiunile de dezvoltare Nord-Est și Sud-Est, responsabili implicați în gestionarea fondurilor europene și a programelor de cooperare transnațională și transfrontalieră din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și al Ministerului Fondurilor Europene. Cea de-a doua sesiune va aduce împreună participanții români și partenerii lor din Republica Moldova și Ucraina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS