Profesor de științe politice la Universitatea Maryland, Vladimir Tismăneanu a radiografiat pentru GdS situaţia tensionată din politica românească, afirmând că în acest moment asistăm la o escaladare fără egal a acuzaţiilor reciproce între principalii actori ai scenei politice din România, cu o mobilizare radicală a pasiunilor şi emoţiilor, cu nervi întinşi la maximum. Cunoscutul politolog consideră că rolul intelectualilor publici români ar trebui să fie unul real, să atragă atenţia asupra mizelor reale ale controverselor şi rivalităţilor.
Un interviu cu renumitul politolog Vladimir Tismăneanu (profesor în Washington) se realizează destul de simplu dată fiind amabilitatea Domniei sale şi, evident, existenţei e-mail-ului. GdS i-a trimis câteva întrebări, iar răspunsurile primite constituie interviul de mai jos.
Ion Jianu: Pentru cine nu vă cunoaşte, pentru cine vă înjură ş.a.: cine sunteţi, de fapt, domnule Vladimir Tismăneanu, şi ce rău aţi făcut? Cum aţi ajuns de la „băiatul care-mi căra geanta“ (cum vă alinta Ion Cristoiu) la „un Marcel Proust al comunismului românesc“ (cum v-a catalogat Mircea Cărtărescu)?
Vladimir Tismăneanu: Eu n-aş începe cu înjurăturile, pentru că ar însemna să le acordam o semnificaţie pe care nu o au decât în imaginaţia celor care le proferează. Nu mă înjură studenţii mei, nu mă înjură colegii de Universitatea Maryland, nu mă înjură atâţia intelectuali din România, Polonia, Ungaria, Statele Unite, Israel, Venezuela, Republica Moldova etc. Nu mă înjură oameni care ştiu ce-am făcut şi ce fac pentru salvarea memoriei. Ion Cristoiu a avut întotdeauna o atitudine cumva ambivalentă în ceea ce mă priveşte: pe de o parte, nu a ascuns-o, este mândru că m-a debutat la Viaţa Studenţească şi Amfiteatru. Era în 1972, cred. Pe de altă parte, funcţionează la el anumite mecanisme psihologice care îl fac suspicios la adresa celor pe care îi consideră a fi fost avantajaţi în anii comunismului, în special pe linia originii sociale. Un mic complex, poate. În ansamblu însă, Ion Cristoiu a scris favorabil şi respectuos despre cărţile mele. Nu ştiu dacă ar fi de acord cu afirmaţia lui Mircea Cărtărescu, dar în mod cert n-ar nega expertiza mea pe domeniul comunismului românesc şi global.
Aş adaugă că nu mă înjură, ba chiar dimpotrivă, oameni pe care îi respect şi de care sunt legat afectiv: Gabriel Liiceanu, Horia Patapievici, Andrei şi Catrinel Pleşu, Mircea şi Ilona Mihăieş, Mihai Şora, Dan Grigore, Virgil Nemoianu, N. Manolescu, Toma Pavel, Gail Kligman, Bogdan Murgescu, Doru Mărieş, Ioana Pârvulescu, Ion Vianu, Tania Radu, Mihaela Miroiu, Eugen Negrici, Christina Zarifopol-Illias, Brânduşa Armanca, Andrei Cornea, Ioan T. Morar, Paula Apreutesei, Silviu Hotăran, Mihai-Răzvan Ungureanu, Radu Stern, Valeriu Stoica, Tom Gallagher, Adrian Cioflanca, Cătălin Augustin Stoica, Lazăr Vlăsceanu, Tudor Jebeleanu şi Delia Pavlovici, Florica Jebeleanu şi Andrei Vieru, Victor Ieronim Stoichită, Marius Lazurca, Corina Şuteu, Dan C. Mihăilescu, Lidia Bodea, Ştefan Vianu, Eugen Stancu, Adrian Miroiu, Andrei Oişteanu, Marta Petreu, Dragoş-Paul Aligica şi Adina Dabu, Dan Tapalagă, Adriana Babeţi, Iulia Motoc, Aurelian Craiutu, Dorin Dobrincu, Smaranda Vultur, Germina Nagâţ, Luigi Bambulea, Damiana Oţoiu, Vlad Mureşan, Dorian şi Daciana Branea, Ioana Nicolae, Andreea Deciu-Ritivoi, Victor Neumann, Angela Furtună, Magda Cârneci, Ioan Stanomir, Adriana Bittel, Marius Stan, Bogdan C. Iacob, Ioan Buduca, Traian Ungureanu, Doina Jela, Dan Pavel, Călin Anastasiu, Alin Teodorescu, Angelo Mitchievici, Ştefan Benedict, Virgiliu Ţârău, Răsvan Lalu, Lăcramioara Stoenescu, Devis Grebu, Mircea Stănescu, Caius Dobrescu, Nicolae Coande, Cristian Vasile, Sever Voinescu, Teodor Baconsky, Mihai Neamţu, Sever Voinescu, Sorin Lavric, Codruţ Constantinescu, Tudorel Urian, Alexandru Gabor, Dan Andronic, Horia Ghibuţiu, Răzvan Ionescu, Mircea Marian, Vlad Macovei…
În mod cert, nu mă înjură nici Traian Băsescu, nici Emil Boc, nici Cristian Diaconescu, nici Adriana Săftoiu. Pe Mircea Cărtărescu l-aţi amintit chiar dumneavoastră cu acele cuvinte care mă obligă pe veci. Sunt convins că prietenul meu, regretatul poet Andrei Bodiu, nu m-a înjurat niciodată. La fel, ştiu sigur că distinsul filosof Mihail-Radu Solcan, şi el trecut în lumea drepţilor, nu m-ar fi înjurat în ruptul capului. Veţi admite că această enumerare, evident nonexhaustivă, a celor cu care am relaţii cordiale, oferă o contrapondere persuasivă la imaginea pe care încearcă să o acrediteze experţii în calomnii şi dezinformare. Veniţi la o lansare de carte a mea şi să vedem cum stau lucrurile de fapt…
„Postcomunismul rămâne impregnat de mentalităţile vechiului regim“
I.J.: Aţi condus comisia prezidenţială care a scris Raportul Final despre dictatura comunistă din România, raport contestat pe ici, pe colo… Înţeleg că aveţi contract cu Cambridge University Press pentru a publica o carte despre experienţa acestei comisii şi nu numai. Ce veţi scrie în această carte-document sau deja aţi terminat-o de scris? Va fi o ediţie şi în limba română?
V.T.: Am obiceiul să discut despre cărţile mele când le termin, deci n-aş intra în detalii. Este contractată, au apărut unele părţi în reviste de specialitate şi, într-o formă mai accesibilă, chiar în presa de mare tiraj (de pildă, un lung interviu în Huffington Post). Voi scrie despre cum s-a născut comisia, care au fost marile ei obiective, reacţiile din variile medii politice şi intelectuale, dificultăţile cu care ne-am confruntat, geneza Raportului Final şi consecinţele condamnării dictaturii comuniste. Perspectiva va fi deopotrivă confesiv-memorialistică şi analitic-comparativă. O carte-mărturie.
I.J.: Nu ştiu cum se vede de la Washington societatea românească de după ‘89, dar aici, în România, este evident faptul că nu s-a ajuns la un palier al normalităţii, că sunt prea multe crize şi nenorociri. Credeţi că numai politicul e vinovat de ceea ce este azi în România, „o devălmăşie“, cum mi-a declarat un mare actor oltean, Marcel Iureş?
V.T.: Nu e doar un efect al unui cosmos politic adeseori desfigurat şi distorsionat, marcat de patimi, fobii şi nevroze. Postcomunismul rămâne impregnat de mentalităţile vechiului regim, inclusiv acelea transmise, insidios şi persistent, unei generaţii mai noi, dar educată încă într-un spirit înfeudat celui exclusivist, intolerant şi oportunist propriu sistemului ce-şi zicea socialist. Cel puţin trei elemente provin din comunismul târziu şi ating cote paroxistice în democraţia de piaţă care s-a născut pe ruinele acestuia: cinismul, clientelismul şi corupţia. Este normal ca oamenii să fie revoltaţi, indignaţi, debusolaţi şi demoralizaţi când asistă la spectacolul politic oferit de demagogi iresponsabili pentru care interesul public este o vorbă fără sens. Nu sunt unul dintre cei care se desfată lansând scenarii pesimiste, nu mă excită contemplarea abisului, dar nu pot să nu văd ce se întâmplă în Ungaria şi în România, mai ales în ultimii doi ani.
„Nervii sunt întinşi la maximum“
I.J.: Anul politic 2014 din România se anunţă unul „fierbinte“, probabil agitat. Cum îl caracterizaţi, cum îl vedeţi de la Washington?
V.T.: Chiar acum, când vă răspund la aceste întrebări, notez o escaladare fără egal a acuzaţiilor reciproce între principalii actori ai scenei politice din România. Premierul a părăsit palatul guvernului, s-a retras la Ministerul Apărării Naţionale. De ce această teribilă bătălie politică? Răspunsul meu e destul de simplu: este în joc continuarea unui demers vital pentru viitorul ţării, susţinerea şi fortificarea mecanismelor şi procedurilor statului de drept. Lucrurile nu se vor calma, ştim că în asemenea perioade are loc o mobilizare radicală a pasiunilor şi emoţiilor. Nervii sunt întinşi la maximum. Aici văd rolul intelectualilor publici în a atrage atenţia care sunt mizele reale ale controverselor şi rivalităţilor. Eu unul refuz să cred că nu există distincţii esenţiale, că totul este o apă şi un pământ, adică, vorba Monicăi Lovinescu, noroi.
Apariţii editoriale în SUA şi România
I.J.: Dintre apariţiile editoriale din acest an, înţeleg că la Humanitas vi se va publica o nouă ediţie a cărţii „Stalinism pentru eternitate“. Va fi o ediţie, pe lângă adăugiri şi completări, şi cu unele noutăţi ? Ea va apăre şi în SUA, aşa cum s-a întâmplat cu prima ediţie, publicată iniţial în SUA (în 2003) şi ulterior în România (în 2005)? Alte proiecte?
V.T.: La Central European University Press va apărea, anul acesta, un volum coordonat de mine si de istoricul Bogdan C. Iacob, despre memorie şi justiţie politică în societăţile postdictatoriale. University of California Press tocmai a publicat (în martie 2014) ediţia paperback a cărţii mele „The Devil in History“ („Diavolul în istorie“), superb tradusă de Marius Stan în româneşte, apărută la Humanitas în 2013. În luna mai, lansez la Bookfest noua ediţie din „Stalinism pentru eternitate“ (cu un nou „Argument“ al meu şi o nouă prefaţă de Cristian Vasile). N-am făcut modificări de conţinut. Cartea are propriul ei destin, îl las să se desfăşoare. Ediţia americană este în continuare în print, se tipăreşte continuu, deci nu e nevoie de una nouă. Să nu uit: între timp, cartea a fost tradusă în Polonia şi în Albania. Dacă aş fi actualizat bibliografia, aş fi inclus, negreşit, cartea-interviu pe care aţi făcut-o cu Gheorghe Apostol şi la care am scris prefaţa (e vorba de „Gheorghe Apostol şi Scrisoarea celor şase“, de Ion Jianu, Curtea Veche, 2008, prefaţă de Vladimir Tismăneanu – n.r.). Aş fi inclus şi alte lucrări, dar, cum spuneam, am decis să nu rescriu cartea, ci să o ofer într-o ediţie lărgită prin acel „Argument“ şi excelenta prefaţă a istoricului Cristian Vasile.
O nouă carte despre dictatori: „Dosar Stalin. Genialissimul generalissim“
I.J.: Alte proiecte pentru acest an?
V.T.: La începutul lunii iunie va apărea la editura Curtea Veche, în colecţia „Constelaţii“, cartea „Dosar Stalin. Genialissimul generalissim“, pe care am scris-o împreună cu bunul meu prieten de idei, politologul Marius Stan. Este extrem de reconfortant să constat că, în pofida distanţei de vârstă (Marius are jumătate din numărul anilor mei), gândim pe aceeaşi lungime de undă. Sunt recenzent permanent (regular reviewer) la revista International Affairs din Londra, ţin prelegeri în Statele Unite şi în Europa, dau interviuri (cum vedeţi), mă ocup de studenţii mei, de educaţia fiului nostru Adam, corespondez intens. Am o viaţă activă, mă bucur să trăiesc astfel, fără pauze şi fără siestă, branşat la marile dezbateri şi mereu disponibil pentru cei care sunt interesaţi de opiniile mele. De aceea scriu aproape zilnic pe platforma „Contributors“. Cred într-un număr de valori, cele pe care filosoful D.D. Roşca le numea veşnice, le apăr, lupt pentru ele. Astfel văd eu viaţa spiritului într-o epocă precum a noastră.
