16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOltenia: Prognoza meteo în perioada 21 aprilie - 4 mai

Oltenia: Prognoza meteo în perioada 21 aprilie – 4 mai

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 21 aprilie-4 mai, pentru toate regiunile din ţară.

În Oltenia, atât regimul termic mediu diurn al aerului, cât şi cel nocturn nu vor avea variaţii importante pe parcursul celor două săptâmâni de prognoză. Astfel, temperaturile maxime vor scădea uşor, de la o medie de 21-22 de grade în primele trei zile, spre aproximativ 18 grade în intervalul 24 – 29 aprilie, pentru ca, începând din 30 aprilie şi până în data de 4 mai, să se situeze în jurul valorii de 20 de grade. Se vor înregistra temperaturi minime cuprinse, în medie, între 8 şi 12 grade, cu cele mai ridicate valori la mijlocul primei săptămâni de prognoză.

Probabilitatea de apariţie a ploilor pe arii mai extinse şi izolat, posibil, mai însemnate cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 23 – 30 aprilie, iar în rest ploile se vor semnala sporadic şi vor fi slabe cantitativ.

La munte, în primele zile ale intervalului menţionat, încălzirea vremii va determina un regim termic peste cel normal în a doua parte a lunii aprilie, cu o medie a maximelor de 12-14 grade şi minime ce vor urca de o valoare mediată de 2-3 grade până spre 5-6 grade. Apoi, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, nu vor fi variaţii termice semnificative, în general valorile urmând a fi apropiate de mediile climatologice specifice, ziua între 8 şi 12 grade, iar noaptea 2 la 4 grade, în medie.

Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate, cu precădere în jurul datelor de 24, 26 şi 28 aprilie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS