6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTuriştii petrec în ploaie

Turiştii petrec în ploaie

Mii de turişti petrec sărbătorile de Paşte în hotelurile şi pensiunile din staţiunile de pe Valea Prahovei, unde sâmbătă după-amiază plouă, iar la altitudini mari este ceaţă şi ninge viscolit, informează Mediafax.
Câteva mii de turişti au ajuns deja în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde vor petrece sărbătorile de Paşti. Sâmbătă după-amiază la Sinaia şi Buşteni plouă, iar pe munte, la altitudini mari, ninge, vântul bate cu putere şi este ceaţă.
În aceste condiţii, salvatorii montani le recomandă turiştilor să nu urce pe munte, întrucât vizibilitatea este redusă şi există risc de producere a unor avalanşe.
Vremea rea îi ţine pe turişti în restaurantele hotelurilor şi pensiunilor, unde gazdele au pregătit meniuri tradiţionale de sărbătoare.
Mii de credincioşi sunt aşteptaţi să meargă în noaptea de Înviere la bisericile şi mănăstirile din staţiuni, punctul de atracţie fiind şi anul acesta Mănăstirea Sinaia, însă şi Mănăstirea Caraiman, de la poalele muntelui cu acelaşi nume, din staţiunea Buşteni.
La întoarcerea de la slujbă, gazdele le-au pregătit turiştilor gustare cu ouă roşii şi cozonac.
O vacanţă de Paşti în staţiunile de pe Valea Prahovei durează, în medie, trei zile şi costă de la câteva sute de lei la câteva sute de euro de persoană, în funcţie de clasificarea unităţii de cazare şi de serviciile incluse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS