Acasă Actualitate Separatiştii proruşi menţin controlul asupra administraţiei din Doneţk, dar situaţia este calmă

Separatiştii proruşi menţin controlul asupra administraţiei din Doneţk, dar situaţia este calmă

Forţele separatiste proruse continuau să controleze, sâmbătă dimineaţa, într-o atmosferă de calm, administraţia regională din Doneţk, în estul Ucrainei, după ce au respins acordul de la Geneva privind detensionarea situaţiei din ţară, informează Mediafax.

Aproximativ 50 de simpatizanţi proruşi erau reuniţi în jurul impozantei clădiri, ocupată de lideri ai „Republicii Doneţk” autoproclamate şi înconjurată de saci de nisip, pneuri şi mobile răsturnate folosite ca baricade, sub supravegherea unor bărbaţi cu cagule.

„Continuăm ca de obicei”, a declarat unul dintre aceşti separatişti pentru AFP. „Un preot ortodox este cu noi în interior şi vom sărbători Paştele în această seară”. În jurul clădirii, locuitorii se plimbă sau aleargă ca de obicei, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În afară de câteva clădiri publice controlate de separatişti, oraşul funcţionează normal.

Spre surpriza generală, şefii diplomaţiei ucrainene, ruse, americane şi europene au semnat, joi, la Geneva un text care prevede în special dezarmarea grupărilor armate, eliberarea clădirilor publice ocupate şi o amnistie pentru insurgenţii care „nu se fac vinovaţi de crime”.

Dar, baricadaţi în cartierul lor general de la administraţia regională din Doneţk, proruşii au respins sec acest plan.

Autorităţile proeuropene a căror plecare o cer, au întins vineri mâna rebelilor, promiţându-le o importantă descentralizare şi un statut protector pentru limba rusă, fără a reacţiona după ce proruşii au respins acest acord.

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Sociale din Universitatea din Craiova, specializarea Jurnalism. Crede că poveştile oamenilor sunt cele mai importante şi de aceea, împreună cu Ana Dănescu, vrea să aducă mai aproape poveştile simple cu şi despre oameni, într-o emisiune-reportaj.
Exit mobile version