Acasă Actualitate Se opreşte apa caldă în patru zone din Craiova

Se opreşte apa caldă în patru zone din Craiova

Complexul Energetic Oltenia, prin Sucursala Electrocentrale Craiova II, anunţă oprirea agentului primar pentru furnizarea apei calde menajere, astăzi. Sistarea apei calde se va produce în intervalul orar 00.00 – 23.00, în municipiul Craiova, pentru zonele: Brazda lui Novac, Centru, Calea Bucureşti, 1 Mai. „Această măsura a fost luată, deoarece sunt necesare lucrări de intervenţie în scopul prevenirii unei eventuale avarii. Conducerea companiei transmite locuitorilor scuzele de rigoare pentru disconfortul creat, asigurându-i că vor fi făcute toate eforturile necesare pentru remedierea defecţiunii în cel mai scurt timp posibil, respectiv reducerea perioadei anunţate“, se menţionează într-un comunicat de presă al Complexului Energetic Oltenia.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version