22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePonta îşi mută activităţile oficiale la sediul MApN

Ponta îşi mută activităţile oficiale la sediul MApN

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că săptămâna viitoare îşi va muta biroul la sediul MApN, unde va avea întâlnirile şi activităţile oficiale, aparatul de lucru rămânând la guvern, motivul gestului său ţinând de evitarea „înscenărilor lui Băsescu şi ale presei“.
„Acolo o să am întâlnirile, inclusiv activităţile oficiale, şi sunt şi aproape de parlament, şi de Cotroceni, e un loc foarte bun. Mutarea se va face probabil de săptămâna viitoare, am fost deja, am un birou. Aparatul de lucru rămâne la guvern“, a spus Ponta. El a spus că poate să aibă biroul în orice instituţie publică aparţinând guvernului şi nu crede că e ceva interzis în acest sens.
„Vreau ca toată activitatea mea, în special pentru instituţiile statului, să fie extrem de transparentă, în aşa fel încât atunci când o să mai apară în presă că nu ştiu cine a fost la mine, nu ştiu ce s-a întâmplat, să pot în zece minute să demonstrez instituţiilor statului – nu celor care mă acuză politic, că pe aceia care mă acuză politic până în 16 noiembrie nu o să-mi fac iluzia că o să-i conving, dar pentru mine e foarte important ca instituţiile statului să ştie, dacă e cazul, dacă apare orice acuzaţie, să aibă imediat acces la toate datele pentru a lămuri imediat orice fel de acuzaţie, oricât de politică sau de politicianistă ar fi aceasta“, a adăugat Ponta.

Băsescu: Soluţia de a se ascunde într-un buncăr la MApN arată că premierul şi-a pierdut controlul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că „soluţia de a se ascunde într-un buncăr la Ministerul Apărării arată că premierul şi-a pierdut controlul“, „nu mai deosebeşte instituţiile“ şi arată că este „laş“.
„Ponta a cedat nervos, are impresia că doar armata îl poate salva de furia baronilor, eu îl compătimesc“, a spus Băsescu.
El a mai spus că nu a auzit ca vreun alt premier „să se fi retras în bucărul de la Ministerul Apărării“.

Antonescu: Băsescu şi Ponta să înceteze cu ameninţările cu puşcăria, mai jos de atât nu se poate

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu trebuie să se oprească din ameninţările reciproce cu puşcăria, deoarece au ajuns la un nivel de comportament inacceptabil şi incalificabil în faţa observatorilor interni şi internaţionali.
„Ultimele zile, ultimele ore ne arată o escaladare jenantă a unui mod de a face politică din declaraţii pe care îl practică doi demnitari de vârf ai statului român, preşedintele şi premierul, şi cu care poate că mulţi dintre noi s-au obişnuit, dar care în ultimele faze la care mă refer deja au coborât sub un nivel inacceptabil. Este pur şi simplu scandalos ca întâi stătătorii unei ţări, cei doi capi ai executivului, preşedintele ţării, şeful guvernului, să facă de râs pur şi simplu această ţară prin declaraţii cu un conţinut şi cu un ton care seamănă mai degrabă cu cele ale unei căpetenii de bandă sau ale unor lideri ai lumii interlope“, a declarat Antonescu. El a menţionat că sunt inacceptabile poziţiile exprimate de Traian Băsescu, cât şi de Victor Ponta.

Tişe: Duşa a permis politizarea Armatei în urma mutării biroului lui Ponta la MApN. Să demisioneze!

Vicepreşedintele PDL Alin Tişe a declarat, ieri, că democrat-liberalii cer demisia ministrului apărării, Mircea Duşa, pentru că a permis „politizarea armatei“ în urma mutării cabinetului premierului Victor Ponta în sediul MApN, transmite corespondentul Mediafax.
Senatorul Alin Tişe a declarat, ieri, că prin mutarea cabinetului la Ministerul Apărării Naţionale (MApN), premierul Victor Ponta „trage armata în mocirla luptelor politice“. Potrivit acestuia, PDL solicită armatei, militarilor de carieră, „să reacţioneze şi să nu permită această bătaie de joc“.
Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS