21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProgramul de Dezvoltare Rurală, prezentat la Craiova

Programul de Dezvoltare Rurală, prezentat la Craiova

http://www.youtube.com/watch?v=EEtZVgouByQ

Facultatea de Agronomie din Craiova a găzduit vineri, în Aula Buia, Conferinţa Regională a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au ajuns în Bănie după conferinţe similare susţinute în ţară, în ideea de a prezenta şi a dezbate acest program cu cei interesaţi, program care aduce şi câteva noutăţi în domeniu, dar şi bani mai puţini.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 vine cu noi schimbări pentru cei care vor accesa fonduri europene în acest domeniu. Acestea au fost prezentate vineri, în cadrul unei conferinţe la care au participat repezentanţi au Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, printre care secretarul de stat Geroge Turtoi, şeful Autorităţii de Management (AM) al PNDR, Mihai Herciu şi Daniela Rebega, director în cadrul AM PNDR. Celor prezenţi le-au fost prezentate propunerile pentru exerciţiul bugetar 2014-2020, prin care ar urma să fie acordate, în total, opt miliarde de euro cu rezerva de performanţă inclusă, ceea ce înseamnă finanţări mai mici pentru anumite scheme faţă de anul trecut, având în vedere banii mai puţini acordaţi de Uniunea Europeană.

Fond mutual pentru pagube

În noul program au fost incluse noutăţi care vin în sprijinul fermierilor şi nu numai. Va fi înfiinţat un fond mutual care îşi propune să despăgubească membrii afiliaţi şi care contribuie la acest fond în caz de pagube provocate de climă sau de dăunători, pagube care nu pot fi acoperite firmele de asigurări. „Este o noutate pentru România, funcţionează doar în câteva state din UE, dar este un instrument foarte bun pentru că nu numai că degrevează bugetul de stat atunci când au loc fenomene care produc pagube în agricultură, dar în acelaşi timp şi reuşeşte să acopere pierderile fermierilor într-o proporţie mult mai mare decât reuşeam noi să le acoperim de la bugetul de stat“, a explicat George Turtoi, secretar de stat în MADR. Pentru acest fond mutual au fost alocate aproximativ 200 de milioane de euro, iar dacă acesta va merge bine, sunt şanse ca mai mulţi bani să fie realocaţi.

Scheme pentru pomicultură şi selecţii mai dese ale proiectelor

O nouă măsură introdusă este cea pentru modernizarea fermelor de pomicultură, dar şi pentru procesarea produselor de pomicultură. Pentru aceste două elemente ar urma să fie alocate 300 de milioane de euro. Totodată, MADR se gândeşte, pentru perioada 2014-2020, să facă o selecţie lunară sau trimestrială a proiectelor eligibile. „Am făcut o propunere către comisie ca proiectele să se depună continuu pe alocarea anului, iar selecţia să se facă lunar sau trimestrial din proiectele depuse până la acea dată. Continuu va fi depunere de proiecte, iar cine a mai accesat programul SAPARD ştie că aşa a fost şi acolo şi încercăm să revenim la acelaşi tip de selecţie, pentru că evaluarea va dura mult mai puţin“, a explicat Turtoi.
Chiar dacă nu se află în zona Olteniei, reprezentanţii MADR au adus vorba şi despre teritoriul integrat al Deltei Dunării. „S-a creat o strategie pentru Delta Dunării, de dezvoltare integrată cu finanţare din toate programele europene, astfel încât să reuşim să dezvoltăm acest loc unic pe care îl are România, unic în Europa“, a spus secretarul de stat în MADR.

Judeţele Olteniei, cele mai performante ca grad de absorbţie în 2013

Centrul Regional 4 a încheiat anul trecut în postura de cel mai performant centru din toată ţara. Acesta a avut un grad de absorbţie la nivelul centrului regional, pe toate judeţele, de 150%. „A fost ceva fenomenal şi s-a văzut că atât beneficiarii, cât şi administraţia s-au descurcat extraordinar pentru a atrage fonduri europene pe judeţele arondate acestui centru“, a spus secretarul de stat în MADR, George Turtoi.

Opt miliarde de euro, în plan pentru 2014-2020

Pentru măsurile propuse în PNDR 2014-2020 ar urma, conform planului, să fie alocate opt miliarde de euro. Dintre aceştia, cei mai mulţi bani sunt destinaţi să meargă către serviciile de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale (1,1 miliarde de euro), către plăţile pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau specifice (1,2 miliarde de euro) şi către modernizarea fermelor (un miliard de euro). Agricultura ecologică are dedicate 200 de milioane de euro, iar pentru împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite şi perdele forestiere ar urma să aibă alocate 105 milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS