Despre talentatul actor de teatru şi film Valentin Mihali s-ar putea scrie oricând o monografie sau, având în vedere spontaneitatea lui fermecătoare, o carte de interviuri. Nu este oltean, dar s-a integrat repede în acest univers spiritual profund românesc, cum a caracterizat el Oltenia. S-a născut pe 13 aprilie 1949 în Arad, dar se simte maramureşean deoarece părinţii sunt din Borşa. Are buletin de Craiova din 1977, an în care a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ (IATC) şi, prin repartiţie, a ajuns la Teatrul Naţional din Bănie. Duminică împlineşte 65 de ani, vârstă la care are mari emoţii de a „ataca“ rolul principal Beranger din „Rinocerii“ lui Eugen Ionesco, spectacol-eveniment la Naţionalul din Craiova, în care a fost distribuit de marele regizor american Bob Wilson, premiera fiind programată la Craiova, pe 4 iulie, de Ziua Naţională a SUA.
Valentin Mihali a reuşit să ia admiterea la IATC după ce a dat a treia oară, la 24 de ani, în 1973. Şi a absolvit IATC-ul ca şef de promoţie. Actorul Naţionalului craiovean a rememorat acei ani: „Precizez pentru cei care nu ştiu că pe atunci IATC-ul era unica şcoală de teatru şi film din România şi se intra extrem de greu deoarece erau locuri puţine“.
„La 24 de ani, optam adolescentin între
o noapte cu… Brigitte Bardot şi reuşita
la IATC“
Interlocutorul GdS a adăugat: „Înaintea susţinerii examenului de admitere la IATC – altarul tuturor «rataţilor» (mă refer la promoţia de «golani» cu care mai apoi am combătut patru ani) – încă mai optam adolescentin între o noapte cu… Brigitte Bardot şi reuşita la facultate. Ca la zaruri! Am reuşit la IATC şi am ratat-o pe B.B… Zburdam de fericire pe străzile Bucureştiului. N-am să uit acest sentiment aproape asemănător iubirii. Sunt rare asemenea stări în viaţa unui om, exceptând copilăria, care-i minunată ca o dumbravă orice ţi s-ar întâmpla. Dar n-am uitat-o pe… Brigitte Bardot! Fac o paranteză: şi-acum B.B. mă caută prin România ca pe un câine vagabond… Să mă ia în Franţa şi să mă scape de eutanasiere. Am închis paranteza.
Am absolvit IATC-ul la clasa profesorului Constantin Dinulescu şi, pot spune, şi la clasa lui Dem Rădulescu, la care am făcut două roluri la Studioul de Teatru „Casandra“ al studenţilor de la Facultatea de Teatru: Polonius din «Hamlet» şi Inspectorul general din «Omul cu mârţoaga».
Apoi destinul mi-a ales Craiova. Am fost repartizat la Teatrul Naţional din Bănie, dar eram cu sufletul la iubita mea din Bucureşti şi la teatrul Metropolei. Prea le vrem pe toate deodată… Firesc, aveam deja 28 de ani şi multe fel de fel de şcoli şi… golănii până la acea vârstă… Teatrul l-am descoperit pe pielea mea la Craiova: şi clădirea, şi duhul lui“.
„Teatrul a fost şi este suportul vieţii mele; şi familia, soţia şi copiii”
Proaspăt absolvent, ca lider de promoţie al IATC, Valentin Mihali a debutat la Naţionalul craiovean în stagiunea 1977-1978, în spectacolul „Maria şi copiii ei“, de Osvaldo Dragun, în regia Georgetei Tomescu, în care a interpretat opt roluri episodice. În timp, Valentin Mihali a ajuns unul dintre „stâlpii“ instituţiei teatrale din Craiova, fiind, la un moment dat, alături de Ilie Gheorghe, revelaţia anului teatral 1988-1989. A contabilizat aproape 100 de roluri în teatru, plus 14 în film. Vorbind despre cariera sa actoricească de excepţie, Mihali a punctat: „Acest teatru de la Craiova a dat sens vieţii mele fără de sens. Am primit aplauze aici, am cunoscut oameni deosebiţi, un public admirabil, oameni de teatru valoroşi, lumea largă, mi-am făcut prieteni, iubite şi două soţii. Şi doi copii, Maria şi Ştefan. Teatrul este suportul vieţii mele. Şi familia, soţia mea, puternică şi frumoasă, Adriana Emilia Mihali, şi copiii.
Şi, iată-mă acum, în acest aprilie 2014 aniversar, ajuns la «borna» 65 de viaţă şi la aproape 37 de ani de teatru, tăbăcit pe scena Teatrului Naţional «Marin Sorescu» ca oltean sadea! Nu mai pot trăi prin alte locuri… Mă simt omul acestei urbe…
Iubesc Naţionalul din Craiova şi preţuiesc mai marii mei colegi, mari actori – Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Ică Dogaru, pe naşul meu, marele artist inconfundabil Tudor Gheorghe, precum şi pe cei mai tineri veniţi, cărora doresc să le insuflu dragoste şi caracter de Teatru Naţional craiovean.
Am pus suflet în mai toate rolurile mele, reuşite sau nu.
Mereu spun «iubesc», «preţuiesc» etc. Un actor se poate pricopsi cu multe iubite, dar amanta vieţii sale este SCENA, care o dată îl ia în braţe şi de foarte multe ori îl părăseşte, întorcându-se la EL în taină când tocmai începuse, obosit şi trist, să aţipească. Am mai spus asta, dar îmi place să fixez în timp anumite lucruri”.
„A trebuit să lucrez cu Andrei Şerban ca să-mi dau seama cât de mare e Purcărete“
În 1990, Valentin Mihali a părăsit Naţionalul din Craiova… Cunoscutul actor a explicat: „În 1990 am intrat, prin concurs, la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB), director fiind atunci legendarul deja Andrei Şerban. Eram curios să mă confrunt cu mine în condiţiile dure de la TNB, alături de actori – monştrii sacri precum Dinică, Albulescu, Cozorici şi ceilalţi pe care-i ştiţi, desigur… Dar confortul meu intim era la Craiova, unde deja lucrasem cu Silviu Purcărete. A trebuit să lucrez cu Andrei Şerban ca să-mi dau seama cât de mare e Purcărete, de care acum, deşi lucrez cu uriaşul Bob Wilson, mi-e dor şi aş dori să vină la noi să monteze cu drag un spectacol“.
Mari emoţii la întâlnirea
cu Beranger…
Zilele trecute, în cabina sa de la Naţional, Valentin Mihali spunea că, odată cu trecerea anilor, el, paradoxal, are mai mari emoţii decât în anii tinereţii. Mihali dixit: „Peste câteva zile (pe 13 aprilie – n.r.), împlinesc 65 de ani, vârstă la care am marea emoţie de a ataca rolul principal Beranger din «Rinocerii» lui Eugen Ionesco, francezul nostru de la… Slatina, spectacol-eveniment în care am fost distribuit de marele regizor Bob Wilson. American din Texas, Wilson este cunoscut publicului craiovean şi bucureştean prin intermediul a două spectacole magnifice prezentate în două ediţii precedente ale Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova („Femeia mării“, de Ibsen, în 2008, şi „Sonetele lui Shakespeare“, în 2012), graţie inspiraţiei şi ambiţiei minunatului om de teatru şi cultură Emil Boroghină, marele „boss“ al acestui festival select şi de anvergură mondială.
Mircea Cornişteanu, directorul general al Naţionalului, a făcut un drum lung până la New York şi nu ştiu prin ce minune a reuşit să-l convingă pe Bob Wilson să vină, cu toată armata lui de colaboratori din America şi Europa, în Piaţa «W. Shakespeare», unde se află Teatrul Naţional „Marin Sorescu“- Vărul Shakespeare… Bob a făcut un casting, ne-a ales, a făcut distribuţia, a lucrat cu noi şapte zile, apoi a plecat la Paris, ca să termine alt proiect. A plecat încântat de actorii teatrului şi de excepţionala echipă de tehnicieni ai scenei. Va reveni în Bănie pe 4 iunie, urmând ca marea premieră cu «Rinocerii» să fie pe 4 iulie, chiar de Ziua Naţională a SUA“.
„Abstinenţă de ziua mea de naştere, abia
de Paşte voi degusta
un pahar de vin…“
În zilele premergătoare aniversării din 13 aprilie, cât şi după aceea, Valentin Mihali are un program de foc: opt spectacole în patru zile (cu „Năpasta“, „O scrisoare pierdută“, „O noapte furtunoasă“), urmate de un spectacol-lectură cu Mircea Cornişteanu, apoi o deplasare, în miez de noapte, spre Bucureşti, pentru o filmare la „Castel Film“, revenirea pe fugă la Craiova pentru Înviere… Sărbătoritul a completat: „De ziua mea, pe 13 aprilie, nu pot, din păcate, să gust nici un pahar de vin deoarece am a doua zi un spectacol-lectură, apoi plec la Bucureşti pentru o filmare… Abia de Paşte, în sfârşit, voi putea să mă bucur şi eu de naşterea bunului Iisus Christos, cel care ne-a dat şi…vin, ca să ne minunăm de viaţă. Mă bucur că exist şi că de 37 de ani sunt cu voi pe scena Naţionalului. Şi închei transmiţându-i regizorului şi directorul Mircea Cornişteanu un sincer «La mulţi ani!». Este născut în aceeaşi zi ca şi mine, 13 aprilie, poate o zi norocoasă pentru amândoi…“.
