8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Culturii nu dă nici un leu pentru organizarea festivalului!

Ministerul Culturii nu dă nici un leu pentru organizarea festivalului!

Bănia va găzdui, în perioada 23 aprilie – 4 mai, ediţia a IX-a a Festivalului Internaţional Shakespeare, cu participarea unor cunoscute trupe de teatru din lume. Vor fi prezentate spectacole şi pe scenele teatrelor din Oltenia – „Ştefan Iordache“ din Caracal, „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, „Ariel“ din Râmnicu Vâlcea, iar în Dolj, la Domeniul Coroanei Segarcea şi în Portul Cultural Cetate. Mentorul festivalului, Emil Boroghină, a afirmat că Ministerul Culturii nu a alocat până în acest moment nici un ban pentru organizarea Festivalului Shakespeare, motiv pentru care organizatorii craioveni au fost nevoiţi să renunţe la câteva dintre spectacolele din program, generând mâhnirea unor colective din străinătate care fuseseră invitate cu aproape doi ani înainte. Ediţia a IX-a a festivalului a fost salvată prin sumele de bani alocate de Primăria şi Consiliul Local Craiova, Consiliul Judeţean Dolj şi un număr infim de sponsori.

În 2014 se împlinesc 20 de ani de când a debutat la Craiova ( în 1994) Festivalul Shakespeare, fondat cu dorinţa de a organiza în România o manifestare culturală de indiscutabilă valoare, după modelul marilor festivaluri internaţionale, precum cele de la Edinburgh, Tokyo, Ierusalim, Montreal, Viena, Amsterdam, Munchen, Melbourne, Sao Paolo ş.a.
Ediţia din acest an va fi deschisă de celebrul Teatru „Shakespeare’s Globe“ din Londra, în Piaţa „William Shakespeare“ din Craiova, miercuri, 23 aprilie, ziua în care s-a născut, în urmă cu 450 de ani, marele dramaturg şi poet englez: începând cu ora 18.00, actorii teatrului londonez vor prezenta spectacolul „Mult zgomot pentru nimic“, în regia lui Max Webster. Acest spectacol va fi reluat şi a doua zi, joi, de ora 16.00, în acelaşi loc.
Pentru această ediţie au fost invitate în festival şi alte teatre cunoscute, care vor susţine în festival spectacole apreciate. Compania britanică „Propeller“ va prezenta „Comedia erorilor“ (27 aprilie, ora 20.00) şi „Visul unei nopţi de vară“ (28 aprilie, ora 20.00), ambele în regia lui Edward Hall, ele urmând să fie susţinute în sala mare a TNC („Comedia erorilor“ este programată şi la Caracal, pe 1 mai, ora 19.00, în sala Teatrului „Ştefan Iordache“). Teatrul Municipal din Vilnius (Lituania) vine cu un spectacol cu totul şi cu totul special, „Miranda“ (sala TNC, 30 aprilie, ora 21.00), purtând semnătura inconfundabilă a lui Oskaras Korsunovas, unul dintre cei mai apreciaţi regizori-oaspeţi ai Festivalului Shakespeare de până acum. Teatrul Academic „Voskreseniya“ din Lvov (Ucraina) va susţine spectacolul „Întâlnire cu Prospero“ (3 mai, ora 20.00, în Portul Cultural Cetate). Piesa „Richard III“ (25 aprilie, ora 17.00, sala „I.D.Sîrbu“, şi 28 aprilie, ora 19.00, la Teatrul „Ariel“ din Râmnicu Vâlcea) va fi prezentată de A.M. Production, în colaborare cu National Arts Festival şi Market Theatre din Africa de Sud, în regia lui Fred Abrahamse. Tot cu „Richard III“, dar în regia lui Wang Xiaoying, va veni şi Teatrul Naţional din Beijing (25 aprilie, ora 20.00, sala mare a TNC). „Cum vă place“, în regia lui Silviu Purcărete, este spectacolul cu care va fi prezent la Craiova (24 aprilie, ora 20.00, în sala mare a Naţionalului) Teatrul Naţional din Budapesta; Teatrul Vaghtangov din Moscova va prezenta piesa „Măsură pentru măsură“, în regia lui Yuri Butusov, pe 26 aprilie, ora 19.00, în sala Operei Române din Craiova. Teatrul Dramatic din Erevan, Armenia, va juca „Iulius Caesar“, în regia lui Armen Khandikyan, la Teatrul „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu (27 aprilie, ora 19.00) şi la Craiova (29 aprilie, ora 20.00, în sala mare a TNC). Recitalul „Shyloch“ al actorului polonez Piotr Kondrat va putea fi urmărit la sala Studio a Teatrului Naţional (miercuri, 30 aprilie, ora 18.00), şi tot în sala Studio, pe 29 aprilie, la ora 18.00, va putea fi urmărit şi recitalul „Venus şi Adonis“ al tinerei actriţe Valentina Zaharia din România, în timp ce concertul susţinut de muzicienii de la „Globe“ (Marea Britanie) va fi la Domeniul Coroanei Segarcea (30 aprilie, ora 11.00). Închiderea festivalului va avea loc pe 4 mai, în sala mare a Naţionalului, ora 20.00, cu spectacolul „Ce păcat că-i târfă“, de John Ford, autor contemporan cu Shakespeare, în regia cunoscutului Declan Donnellan, conducătorul artistic al companiei „Cheek by Jowl“.

Lia Olguţa Vasilescu şi Consiliul Local Municipal au salvat ediţia a IX-a

Ediţia din acest an a suferit însă multe modificări ale programului din cauza bugetului. Emil Boroghină, director fondator al festivalului, a declarat pentru GdS: „Este un paradox. Odată cu trecerea anilor, Festivalul Shakespeare de la Craiova a crescut în importanţă şi valoare, fiecare ediţie aducând un plus de prestigiu, de recunoaştere naţională şi internaţională. Ar fi fost firesc ca finanţarea unui asemenea eveniment să nu constituie o problemă de cele mai multe ori chinuitoare, organizatorii să nu fie de fiecare dată obligaţi să bată la nenumărate uşi pentru a convinge de necesitatea susţinerii sale, ajungând aproape de capătul drumului măcinaţi de epuizare, secătuiţi de entuziasm şi încredere.
Este trist şi dezarmant că Ministerul Culturii, principalul susţinător al marilor proiecte culturale ale României, având în acest an un buget de supravieţuire, care nu ar fi trebuit, credem, acceptat, nu a alocat până în acest moment nici cea mai mică sumă pentru organizarea Festivalului Shakespeare şi, probabil, şi a altor proiecte care vor urma, printre care Festivalul de la Sibiu, iar noi am fost din nou nevoiţi să renunţăm la câteva din spectacolele din program, generând mâhnirea şi supărarea unor colective pe care le invitasem cu aproape doi ani înainte.
Dacă nu ar fi existat susţinerea necondiţionată a doamnei primar Lia Olguţa Vasilescu, cu siguranţă, despre Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova s-ar fi vorbit acum la trecut. Putem afirma că Domnia sa, Consiliul Municipal Craiova, Consiliul Judeţean Dolj şi un număr infim de sponsori, între care trebuie menţionat în mod special CEZ-ul, au salvat ediţia din acest an a Festivalului Shakespeare. Aşteptăm, în continuare, un sprijin al potenţialilor sponsori pentru a nu trăi permanent cu sentimentul deprimant al posibilităţii rămânerii după consumarea evenimentului cu datorii, asemenea ultimelor ediţii, datorii ce se contabilizează, de regulă, în dreptul unei singure persoane.
Dar… cel mai important lucru este că programul este şi de această dată unul de excepţie, prin realizarea lui Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova cinstind aşa cum se cuvine aniversarea a 450 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg al lumii din toate timpurile, William Shakespeare, şi împlinirea a 20 de ani de când festivalul a fost creat“.

Producţii craiovene şi din ţară

Naţionalul din Bănie participă la Festivalul Shakespeare cu spectacolul „Apocalipsa după Shakespeare“, în regia apreciatului regizor polonez Janusz Wisnievski (2 mai, ora 22.00, sala mare a TNC). În afară de spectacolul Naţionalului, şi celelalte  instituţii din Craiova sunt incluse în programul actualei ediţii a festivalului cu producţii proprii. Astfel, Filarmonica „Oltenia“ şi-a înscris în programul stagiunii, special pentru Festivalul Shakespeare, realizarea unui concert cu adevărat extraordinar, având la bază lucrări simfonice ale lui Hector Berlioz pe teme shakespeariene (2 mai, ora 19.00, sala filarmonicii), Opera Română Craiova va susţine spectacolul de operă „Othello“ de Verdi, în regia lui Rareş Zaharia (1 mai, ora 18.00, sala Operei Române Craiova), iar Teatrul „Colibri“ va prezenta premiera „Eu sunt Shakespeare“ în regia lui Gavril Cadariu (4 mai, ora 17.00). „Hamlet“ – coproducţie a Teatrului „Tamasi Aron“ din Sfântu Gheorghe şi Teatrului Cetăţii din Gyula, în regia  lui Laszlo Bocsardi, va putea fi văzut pe 1 mai, în sala mare a TNC, la ora 21.00.

Manifestări-evenimente

Festivalul Shakespeare, fiind o manifestare complexă, programează  şi alte evenimente importante: Sesiunea de shakespeareologie (în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru), Conferinţa Internaţională Shakespeare (în colaborare cu Asociaţia Europeană de Cercetare Shakespeare), Decernarea premiului internaţional Shakespeare (prof. emerit Stanley Wells), expoziţii (de fotografie şi artă plastică), lansări de carte şi DVD-uri. Totodată, dorind să-şi păstreze caracterul de şcoală, de formator şi îndrumător pentru tinerele talente, festivalul de la Craiova şi-a  propus desfăşurarea de Ateliere Teatrale Studenţeşti de Teatrologie, Arta Actorului, Regie şi Scenografie.
În cadrul secţiunii educativ-formative va fi proiectat filmul „Shakespeare povestit copiilor de oamenii mari“ al regizorului Bogdan Cristian Drăgan (Aula „Buia“, a Facultăţii de Agronomie Craiova, 24 aprilie, ora 11.00), şi vor fi susţinute piesele „Visul unei nopţi de vară“, în regia Alinei Rece de la Universitatea din Craiova (26 aprilie, ora 11.00, Aula „Buia“), „Yes, I Will“  – Compania Okaua, Liceul „A.I. Cuza“ Bucureşti (25 aprilie, ora 11.00, Aula „Buia“), şi „Repetă Hamlet“ – clasa prof. univ. Adrian Titieni, UNATC Bucureşti (27 aprilie, ora 11.00, Aula „Buia“).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS