22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInvestitori chinezi la Rovinari

Investitori chinezi la Rovinari

O delegaţie formată din 11 reprezentanţi ai firmei China Huadian a sosit ieri în judeţul Gorj. Potrivit Elenei Zamfir, purtătorul de cuvânt al Complexului Energetic Oltenia, reprezentanţii companiei Huadian, care doreşte să construiască un grup energetic de 500 de megawaţi în valoare de un miliard de euro, a ajuns la Rovinari pentru a stabili locul unde va fi realizată investiţia. De asemenea, discuţiile purtate între administraţia CEO şi delegaţia de specialişti chinezi s-au axat şi pe etapele care trebuie parcurse pentru materializarea investiţiei.
„O delegaţie a companiei China Huadian Engineering formată din 11 persoane, printre care vicepreşedintele companiei şi directorul de proiect, a fost prezentă la Târgu Jiu, după care s-au deplasat la Rovinari, pentru a vedea amplasamentul noului grup energetic de 500 MW. În cadrul discuţiilor au fost abordate aspectele-cheie ale Studiului de Fezabilitate (amplasamentul, alimentarea cu cărbune, alimentarea cu apă, priza de evacuare, soluţiile tehnice pentru evacuarea zgurii şi cenuşii, alte condiţii de mediu referitoare la emisiile de noxe…). În cadrul vizitei efectuate la SE Rovinari au fost prezentate depozitele de cărbune concasat şi facilităţile comune: staţia de transformare, canalele de aducţiune apă, locaţia depozitului de zgură şi cenuşă. Au fost clarificate unele aspecte comerciale legate de preţul tonei de cărbune care va fi stabilit la momentul respectiv în funcţie de preţul pieţei. Următorii paşi în derularea proiectului vor fi: realizarea SF, întocmirea documentaţiei necesare obţinerii autorizaţiei de construcţie, a avizelor de racordare la reţea, acordurile de mediu; elaborarea raportului de evaluare a aportului în natură al CE Oltenia; negocierea şi elaborarea actului constitutiv al societăţii mixte. Studiul de Fezabilitate va fi realizat în colaborare de un consultant chinez şi unul român, respectiv ISPE Bucureşti, în scopul respectării tuturor prevederilor legislaţiei româneşti în domeniu“, se precizează într-un comunicat de presă al Complexului Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS