Marele scriitor de la Bulzeşti a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură de două ori (în 1983 şi 1992), dar din motive încă neelucidate şi destul de confuze nu a primit această distincţie. Conform afirmaţiilor profesorului George Sorescu, dar şi dintr-un jurnal al lui Marin Sorescu reiese faptul că urzelile „ocultei“ româneşti au avut un rol nefast la Comitetul Nobel de la Stockholm.
Prof. univ. dr. George Sorescu, „fratele şcolit“ al lui Marin Sorescu (catalogat astfel de Marin Sorescu), a publicat luna trecută cea de-a 19-a carte din manuscrisele scriitorului şi a vorbit pentru GdS şi despre problema neacordării Premiului Nobel.
Ion Jianu: Presupun că aţi discutat deseori cu fratele dumneavoastră despre neacordarea Premiului Nobel. Ce v-a spus?
George Sorescu: Prima oară, Marin Sorescu a fost propus pentru premiul Nobel pentru Literatură în 1983, propunerea fiind din partea Comitetului Nobel de la Stockholm. Într-un ziar din Suedia, adus de fratele meu în România (reprodus de George Sorescu în cartea „Jurnal Inedit. VI“, Editura MJM – 2013, n.a.), din cei 16 scriitori din lume nominalizaţi de Academia suedeză pentru Premiul Nobel pentru Literatură, Marin Sorescu figura al treilea. Atât în jurnalele sale, cât şi în discuţiile pe care le-a avut cu scriitori şi prieteni din întreaga lume, a precizat acest lucru. El se aştepta să primească Premiul Nobel. Era îndreptăţit… Privind comparativ, meritele lui literare la nivel naţional şi mondial erau cu totul altfel, deosebite. Ce mi-a mărturisit Marin Sorescu? Că oculta autohtonă a trimis un memoriu la Stockholm, la Comisia pentru acordarea Premiului Nobel pentru literatură, în care Sorescu era denigrat… Şi acest memoriu, din păcate, a influenţat Comisia de la Stockholm.
„Ambasadorul Suediei a confirmat existenţa unui memoriu împotriva lui Sorescu“
I.J.: Şi fratele dumneavoastră a aflat cine a semnat acest memoriu, dacă aşa s-au petrecut lucrurile în acei ani ‘80?
G.S.: Aşa s-au petrecut lucrurile deoarece Marin Sorescu a aflat de această mârşavă acţiune de la ambasadorul Regatului Suediei din acei ani la Bucureşti. Acesta l-a chemat pe Marin Sorescu la Ambasada Suediei şi i-a spus cam aşa: „Domnule Marin Sorescu… vi s-a trimis din România la Comitetul pentru acordarea Premiului Nobel pentru Literatură un memoriu distructiv. E un memoriu care, dacă am fi în România, ar trebui afişat la gazeta de perete!“. Cine l-a semnat? Marin Sorescu nu mi-a spus în mod direct numele, nu ştiu dacă a văzut vreodată acel memoriu, dar bănuia câţiva confraţi, vreo doi-trei invidioşi, pe care îi cunoştea bine… Era vizibil afectat de această lovitură, a suferit enorm… Cum spuneam, el nu mi-a spus numele celor pe care îi bănuia, deci nu pot să-i nominalizez. Nu există, deocamdată, nici un act oficial care să ne permită incriminarea lor. Ar trebui ca o instituţie din România să ceară, în mod oficial, acest act de la Academia din Stockholm… Eu am încercat, în nume personal, să cer la Stockholm să mi se trimită o copie a acelui memoriu distructiv din anii ‘80, dar am renunţat.
I.J.: Ce s-a întâmplat după 1990, când Marin Sorescu a fost iarăşi propus la premiul Nobel pentru Literatură?
G.S.: Prin 1992, Academia Română l-a propus oficial pe Marin Sorescu pentru Premiul Nobel… Asta s-a întâmplat atunci când Marin Sorescu a fost ales „membru titular“ al Academiei Române alături de Eugen Simion, Augustin Buzura, Ştefan Augustin Doinaş… Într-un volum pe care l-am publicat în 2009 (Romanul călătoriilor. Jurnal inedit. IV), am reprodus din însemnările lui Marin Sorescu dintre anii 1975-1994 cele consemnate de fratele meu privind propunerea Academiei Române pentru Premiul Nobel (12 martie 1992). Cităm din însemnările lui Marin Sorescu: „Academia m-a propus şi pentru Premiul Nobel, făcând publică această propunere – ceea ce, într-o ţară ca a noastră, unde toate energiile se focalizează ca să omoare «capra vecinului», propunerea devine un izvor nesecat de ură, invidii, şicane etc.“. Aveţi, şi din acest citat, un răspuns la întrebarea dumneavoastră privind neacordarea Premiului Nobel lui Marin Sorescu.
El a menţionat în multe rânduri – în jurnale, în dialogurile pe care le-a avut cu personalităţi mondiale, cum ar fi Octavio Paz (laureat al premiului Nobel), Jorge Luis Borges şi alţii – că a fost propus de două ori pentru Premiul Nobel pentru Literatură, dar de fiecare dată oculta din România a acţionat răutăcios! Pe lângă alte supărări, aceasta, neprimirea Premiului Nobel din cauza, subliniez, a urzelilor din România, l-a şocat şi l-a mâhnit mult, mult… Au fost, efectiv, lovituri sub centură ale românilor împotriva unui… român?! El a călătorit mult. Şi pe unde a fost – la Marrakech (Maroc), în Mexic, în multe capitale europene – toţi scriitorii, oamenii de cultură pe care i-a întâlnit chiar îl felicitau pentru faptul că a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură, adică se ştia în întreaga lume că, în sfârşit, un scriitor român ar putea lua acest premiu mondial.
19 cărţi publicate de George Sorescu din manuscrise
I.J.: După dispariţia lui Marin Sorescu, v-aţi implicat total, ca să spun aşa, în privinţa publicării manuscriselor risipite pe care aţi reuşit să le recuperaţi din casa de la Bucureşti a fratelui dumneavoastră, ajungând astăzi, martie 2014, la volumul cu numărul 19, „Jurnal Inedit. vol. VII“. Cum aţi reuşit, de unde bani, de unde atâta energie la cei 87 de ani pe care îi veţi împlini în această toamnă (2014)?
G.S.: Imediat după decesul surprinzător al fratelui meu, la 8 decembrie 1996, au fost publicate, succesiv, câteva creaţii aparţinând scriitorului: proză, exegeze, poezie, configurări grafice, corespondenţă, jurnale de călătorie. Opera lui Marin Sorescu este destul de nuanţată. El a abordat toate genurile literare, poezie, proză, teatru, eseu, istorie şi critică literară. Activitatea lui literară nu poate fi cuprinsă într-o metaforă. Ea poate fi intuită de către un cercetător de profil din perioada studiilor primare, secundare, liceeale şi universitare. Încă din aceste perioade, am intuit vocaţia tânărului scriitor de mai târziu, i-am stimulat-o. Şi i-am fost alături în diverse dialoguri pe diferite fonduri ideatice, încât aici se adevereşte – sub acest aspect, al intuiţiei vocaţiei – un vers horaţian: „Os magna suratarum“. În traducere: „Gura care va rosti lucruri măreţe“. Expresia acestei relaţii cu scriitorul Marin Sorescu se află în câteva volume publicate sub îngrijirea mea, printre care şi „Marin Sorescu. Scrisori de familie“. Răspunzându-vă la întrebarea propriu-zisă: toate cele 19 volume publicate până în prezent sub îngrijirea mea (jurnale de călătorie, corespondenţă, epigrame, rondeluri, poezii, sonete, versuri inedite, configurări grafice) au însemnat ani de muncă – de la decesul lui Marin Sorescu (decembrie 1996) şi până în prezent (martie 2014), efort şi migală în transcrierea textelor, obţinerea de sponsorizări ş.a.m.d. De pildă, i-am publicat un volum de proză scurtă din perioada studiilor universitare, un altul de cronici dramatice, un volum de cronici literare, o carte „Marin Sorescu în scrisori de familie“ (comentat de acad. Eugen Simion), şapte volume de „Jurnal de călătorie“, ultimul apărut în februarie 2014… De ce nu le-am lansat într-un cadru oficial? Eu sunt un om retras, nu-mi place să mă bat cu pumnul în piept cu realizările mele. Am făcut totul pentru Marin Sorescu, pentru posteritatea lui.
I.J.: Ce aveţi în pregătire?
G.S.: Am deja gata „Jurnal de călătorie, volumul VIII“, dedicat călătoriilor lui Marin Sorescu în lumea latină (Mexic, Brazilia, Chile, Argentina, plus ţările de expresie neo-latină din Europa – Italia, Franţa, Spania ş.a.). Totodată, acest volum va cuprinde corespondenţele lui Marin cu marile personalităţi din aceste ţări (cum ar fi Octavio Paz – Mexic, Justo Padron – Spania ş.a.), întâlniri cu scriitori de profil internaţional (Jorge Luis Borges ş.a.). Este gata CD-ul cu această carte, dar n-am găsit sponsor… Mai am în pregătire – şi în planul de „muncă“ pentru anii viitori: două jurnale de călătorie (inedite), două volume de configurări grafice, o carte cuprinzând călătoria de la Singapore din 1994 (unde i s-a lansat un volum de poezii în limba chineză, iar Ilie Gheorghe a susţinut „Iona“) şi un fel de album de călătorie al lui Marin Sorescu în Atlantida (Tenerife). Cu alte cuvinte, mai există materiale de publicat din fondul arhivistic al lui Marin Sorescu, atât cât s-a putut recupera.
