Acasă Actualitate Premierul Libiei a fost demis

Premierul Libiei a fost demis

Premierul Libiei, Ali Zeidan, a fost demis marţi de Parlament, la capătul unei lungi dispute între Executiv şi Legislativ, potrivit Mediafax.
„Congresul a votat, cu 124 de voturi, pentru retragerea încrederii (acordate) premierului Ali Zeidan şi l-a însărcinat pe ministrul Apărării, Abdallah al-Theni, să asigure interimatul până la nominalizarea unui nou şef de guvern în termen de două săptămâni”, a anunţat Congresul General Naţional (CGN, Parlamentul Libiei), cea mai înaltă autoritate politică a ţării.
La puţin timp după destituirea lui Zeidan, al-Theni a depus jurământul în faţa CGN.
În cursul serii de marţi, procurorul general libian a emis o interdicţie de călătorie pe numele lui Zeidan.
Potrivit unui document publicat pe pagina de Facebook a Biroului procurorului general, Zeidan nu are dreptul să călătorească din cauza unei presupuse implicări într-un caz de deturnare de bani publici.
Dar, potrivit presei libiene, Zeidan ar fi părăsit deja ţara.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version