10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTârgujienii nu se bulucesc să plătească impozitele

Târgujienii nu se bulucesc să plătească impozitele

Peste 16.000 de contribuabili, persoane fizice, din Târgu Jiu şi-au achitat, de la începutul anului şi până în prezent, taxele şi impozitele locale. Procentul este mult mai mic decât cel de anul trecut, potrivit încasărilor din aceeaşi perioadă. Directorul Direcţiei Publice de Venituri Târgu Jiu, Mariana Budulan, a declarat că, până în prezent, şi-au plătit dările către bugetul local doar 25% dintre contribuabili. Cei 16.000 de cetăţeni şi-au achitat taxele şi impozitele aferente clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport pe care le deţin, valoarea sumelor încasate fiind de trei milioane de lei. De asemenea, valoarea bonificaţiilor acordate este de 300.000 de lei. La contribuabilii persoane fizice se adaugă alte 334 de persoane juridice care au achitat impozitele, beneficiind, la rândul lor, de o bonificaţie de circa 60.000 de lei.

Restanţe de zece
milioane de lei

Directoarea Mariana Budulan a precizat că Direcţia are de încasat în acest an suma de 34 de milioane de lei, din care zece milioane reprezintă numai restanţe de la persoane fizice şi juridice. „Am încasat 8.700.000 de lei, din care 5.700.000 de lei sunt numai din impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport, dintr-un total de 34 de milioane de lei. Este o sumă care se încadrează în graficul anilor precedenţi, numărul de contribuabili care au plătit până la această dată impozitele şi taxele fiind într-o uşoară scădere, dar sperăm să recuperăm până la sfârşitul lunii. Am încasat cinci milioane din totalul de 330 de milioane, cât avem de încasat, procentul de încasare e mic, dar mai avem un termen de încasare. Aici avem cuprinse şi restanţele care sunt şi ele de zece milioane de lei atât la persoane fizice, cât şi la juridice. Debitele curente sunt de 22 de milioane de lei, iar încasările reprezintă cam 25% din debitele curente“, a spus Mariana Budulan. La nivelul municipiului sunt circa 120.000 de contribuabili, dintre care 47.000 plătesc impozite pe clădiri, 20.000 pe terenuri şi 20.000 pe mijloace de transport.

Îşi pierd locul
de parcare

De asemenea, referitor la plata taxelor pentru locurile de parcare, de reşedinţă, a fost încasată suma aferentă la 2.364 de contracte din totalul de 4.200, ceea ce înseamnă o sumă de 285.150 de lei.
„O să trimitem colegilor de la Biroul pentru relaţia cu asociaţiile de proprietari tabelele cu cei care nu au plătit. Trebuie să le pună în vedere să îşi plătească sau să le ridice maşinile, de la caz la caz, cum se ajunge la înţelegeri. Se pot aplica şi sancţiuni pentru ocuparea ilegală a locului de parcare, în parcările de reşedinţă. Locurile vor fi redistribuite. Din acest an am luat decizia ca locurile în parcările de reşedinţă să fie acordate pe o perioadă nedeterminată şi astfel toată lumea care nu plăteşte figurează cu datorie la bugetul local. Până acum, contractul era reziliat de drept dacă nu se plătea până la sfârşitul lunii ianuarie. Prin plată se prelungea contractul“, a mai spus Mariana Budulan. Direcţia Publică de Venituri are aplicate în prezent opt sechestre pentru recuperarea debitelor. Unul dintre sechestre a fost aplicat pe un autoturism BMW X5. Mai sunt sub sechestru alte trei autoutilitare. La vânzare este scos şi imobilul unor cetăţeni de etnie romă, dar nimeni nu doreşte să îl cumpere. Probleme mari sunt cu taxele şi impozitele datorate de cetăţenii de etnie romă. Valoarea debitelor a crescut de la 500.000 de lei anul trecut la 700.000 de lei anul acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS