Acasă Actualitate Antonescu: PNL va analiza programul de guvernare şi va decide dacă iniţiază...

Antonescu: PNL va analiza programul de guvernare şi va decide dacă iniţiază o moţiune de cenzură

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Crin Antonescu a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că nu a citit, deocamdată, programul de guvernare al Guvernului, dar că acesta va fi analizat, iar apoi liberalii vor decide dacă iniţiază sau nu o moţiune de cenzură, informează Mediafax.ro. „Nu fac acum comentarii aplicate pentru că este un text pe care nu am apucat să-l citesc, am văzut doar comentarii, cât am apucat să văd, în presă, asupra sa şi ca atare nu mă voi adânci în comentarii. Pot să vă spun următorul lucru: că având în faţă documentul politic, acest program – înţeleg că marţi Guvernul vine şi angajează răspunderea – vom avea o discuţie, o analiză şi vom lua o decizie aşa cum se întâmplă în situaţia în care Guvernul îşi angajează răspunderea. Vom lua o decizie dacă eventual facem noi, Partidul Naţional Liberal, că noi putem face o moţiune de cenzură sau amendamente, dacă e cazul, şi atunci sigur că ne vom motiva şi această decizie”, a declarat Crin Antonescu.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version