Acasă Actualitate Licitaţie pentru manuscrise ale lui John Lennon

Licitaţie pentru manuscrise ale lui John Lennon

Peste o sută de scrieri ale lui John Lennon, estimate la 78.000 de lire sterline, vor fi vândute în iunie, la Londra, într-o licitaţie organizată de Casa Sotheby’s, informează Mediafax. Proprietarul documentelor – desene, poezie şi proză – este Tom Maschler, fost director al editurii londoneze Jonathan Cape, cel care l-a convins pe John Lennon să adune câteva dintre încercările sale literare în versuri şi proză, într-o carte („In His Own Write“), care a fost urmată după un an de continuarea „A Spaniard In The Works“. Piesa de rezistenţă a licitaţiei care va avea loc pe 4 iunie este versiunea manuscrisă a celei mai lungi scrieri în proză a lui Lennon, intitulată „The Singularge Experience of Miss Anne Duffield“, lucrarea fiind estimată la 42.000 de lire.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version