10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBaze salvamont, unice în Europa

Baze salvamont, unice în Europa

Serviciul Public Salvamont şi Consiliul Judeţean au finalizat amenajarea cu fonduri europene a nouă baze salvamont pe teritoriul judeţului Gorj. Valoarea totală a proiectului a fost de zece milioane de lei, iar lucrările au presupus construirea, amenajarea şi dotarea unor baze salvamont în mai multe localităţi din zona submontană şi montană a judeţului Gorj. Finanţarea a fost asigurată în cadrul unui proiect-pilot unic la nivel european care nu a fost disponibil decât pentru România, respectiv Gorj şi Harghita. A fost vizată crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice. Beneficiarul proiectului este Consiliul Județean Gorj, lider al parteneriatului încheiat cu Primăriile Bumbești-Jiu, Stănești, Polovragi, Baia de Fier, Runcu, Padeș şi Schela.

Dotări de ultimă oră pentru salvarea montană

Şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a precizat că accesarea programului de finanţare prin care s-au realizat cele nouă posturi de salvamont a reprezentat o premieră, fiind primul de acest gen lansat la nivel european.
„A fost o oportunitate deosebită pentru noi să accesăm acest program de finanţare, este primul de acest gen, lansat în Europa, doar două judeţe din România au reuşit să îl acceseze, Gorjul şi Harghita. Cei din Harghita au construit patru baze, noi am reuşit să construim nouă. Am reuşit să acoperim o mare parte a zonei montane din judeţ, există doar două comune din partea de nord-est care nu au beneficiat de aceste baze pentru că nu avut la vremea respectivă terenurile necesare ca să construim aceste baze. Vom avea nevoie de opt persoane cu studii medii care să administreze cele opt posturi montane, să gestioneze clădirile respective. Una dintre baze, existând deja, aparţine CJ Gorj. Operaţiunile de salvare se vor desfăşura cu structura actuală de salvatori, iar, în timp, dacă va creşte numărul turiştilor şi va fi necesar, vom angaja şi alţi salvamontişti. În total, avem 11 angajaţi pe salvare montană, un administrator pe baza de la Târgu Jiu şi restul până la 30 sunt voluntari“, a spus Sabin Cornoiu. Acesta a precizat că posturile de administratori în cadrul noilor baze Salvamont vor fi scoase la concurs în următoarele săptămâni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS