10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZgonea: Nu se mai dau avize de plecare în străinătate

Zgonea: Nu se mai dau avize de plecare în străinătate

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, marţi, după o reuniune a grupului PSD, că deputaţii social-democraţi au fost convocaţi, ca şi senatorii, pentru data de 3 şi 4 martie la plen, el arătând că avizele pentru plecări în străinătate au fost sistate, conform Mediafax.
„Trebuie să fim uniţi, să strângem rândurile. Am mai păţit acest lucru în foarte mulţi ani când nu am fost la guvernare”, a spus Zgonea.
Întrebat dacă în şedinţa de grup s-a discutat despre majoritatea necesară trecerii noului Guvern, Zgonea a evitat să răspundă, precizând doar: „Stăm bine”.
Zgonea a precizat că nu are ce să le reproşeze deputaţilor social-democraţi din punctul de vedere al prezenţei la plen, având în vedere că marţi au fost mai mulţi social-democraţi la vot decât au fost când atunci când s-a depus jurământul.
El a precizat că a adresat rugămintea colegilor săi de la PSD de a dezbate în continuare în comisii amendamentele depuse de deputaţii PNL, chiar dacă PNL a intrat în opoziţie.
El a mai arătat că le-a spus deputaţilor PSD că nici un coleg de-al lor nu va fi dat afară în urma intrării PNL în opoziţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS