13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSupăraţi pe firma de repartitoare

Supăraţi pe firma de repartitoare

Repartitoarele montate pe calorifere se dovedesc a fi motiv de supărare şi discuţii aprinse între proprietarii din Craiova. După ce le-au folosit ani buni, unii dintre locatari le consideră acum inutile, pentru că le încarcă factura la căldură. În plus, nici după renunţarea la acestea nu scapă de firmele de repartitoare care le contorizează consumul şi le calculează factura, pentru că unul sau doi dintre vecini încă mai au aceste repartitoare. Aceştia s-au plâns şi la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, şi la administraţia locală.
Ilie Jianu şi Emilia Nicolae sunt proprietari în blocul 28, scara C, apartamentul 2, respectiv 3 din Valea Roşie. Cu un an în urmă, cei doi proprietari au decis să se debaraseze de repartitoarele de costuri, deşi le aveau montate din 2004. „Noi am avut repartitoarele montate de acum zece ani. Asociaţia a încheiat atunci un contract cu As Internaţional, după care a apărut firma asta, ISTA. Aveam repartitoare şi ţineam caloriferele închise, la baie dădeam drumul când făceam baie, la bucătărie nu deschideam şi tot plăteam mult. Pe lunile de iarnă ajungeam la 300 şi 400 de lei numai căldura. Era şi continuă să fie o diferenţă foarte mare la factură între apartamentele cu repartitoare şi cele fără repartitoare. Din 2013 am renunţat şi ne-am trezit în noiembrie 2014 cu o factură de 591 la căldură, iar în luna decembrie cu 766 lei, pentru trei camere. Asta în condiţiile în care un apartament cu patru camere a plătit 209 de lei în noiembrie şi 382 în decembrie. În aceeaşi situaţie este şi apartamentul vecin. Am solicitat un răspuns de la ISTA în data de 31.01.2013, dar nu l-am primit nici până acum. Am solicitat şi la primărie, mi-au trimis un mod de calcul şi îmi spun că am SET mai mare“, a explicat Ilie Jianu, proprietarul de la apartamentul 2.
Proprietarii nemulţumiţi au solicitat reprezentanţilor Asociaţiei nr. 2 Valea Roşie recalcularea facturilor la căldură din această iarnă. Numai că nu aceasta decide asupra calculaţiei şi consumului, ci firma de repartitoare, pe baza facturii primite de la furnizorul de căldură şi după citirea tuturor repartitoarelor din bloc. „Noi suntem decişi să facem lumină. Unii au patru camere şi plătesc mai puţin. Nu ştim cum folosesc aceste repartitoare. Noi, pentru că avem sediu de firmă înregistrat în apartament, am plătit şi câte 1.000 şi 1.200 de lei. Acest lucru mi s-a întâmplat chiar anul trecut. Am plecat din ţară şi am închis două săptămâni, în luna decembrie. Mi-a venit factura 1.200 de lei. Atunci am renunţat la repartitoare. Dar şi în această iarnă ne-am trezit cu facturi mari. Eu nu am nici un contract cu această firmă ISTA, nu voi plăti factura până nu se recalculează. Vom merge în instanţă“, ameninţă proprietarul de la apartamentul 3, Emilia Nicolae.

De ce plătim pentru consumul zero?

În blocul 30, scara B, din cartierul craiovean Valea Roşie, nemulţumirea pleacă tot de la repartitoare. Nicolae Leu, proprietarul apartamentului 4, este supărat pe aceeaşi firmă, ISTA. Proprietarul consideră că este un furt pe faţă faptul că firma de repartitoare le percepe o taxă pe fiecare calorifer chiar dacă acestea au consum „zero“. Nu se plânge de funcţionarea repartitoarelor. „La început, odată cu citirea se încasau şi banii pentru activitatea de calcul şi de citire, acum această sumă este inclusă în nota de consum individual transmisă de firmă. S-a întâmplat, la un moment dat, să am consum zero, dar am plătit acest aşa-zis serviciu către firmă, adică 3,15 lei pe fiecare calorifer chiar dacă nu are consum. Pentru ce? Sumele sunt mici, dar adunate de la sutele de proprietari le rotunjesc lor veniturile. Nu mi se pare corect, se încasează nejustificat. Eu consider că de opt ani de când ne transmit aceste fişe am fost furat cu suma de 179 de lei sau, mai exact, cu 24,8% din suma totală pentru cele cinci calorifere pe care le am în apartament. Îmi spun că aşa este softul, dar de ce este acest program în defavoarea proprietarului? Am făcut sesizare la Protecţia Consumatorului pentru că mă consider înşelat de această firmă“, a explicat Nicolae Leu.
Am solicitat şi firmei ISTA un punct de vedere referitor la problemele pe care le ridică proprietarii nemulţumiţi de serviciile prestate de către aceasta, dar până la închiderea ediţiei nu ne-au dat nici un răspuns.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS