22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGazeta de Sud, liderul presei regionale din România

Gazeta de Sud, liderul presei regionale din România

\n

Gazeta de Sud își menține poziția de lider de audiență în presa locală și regională și se află în primele patru locuri la nivel național, în topul cotidienelor de calitate din România. Gazeta de Sud depășește, conform Studiului Național de Audiență, alte ziare de calitate cum ar fi România Liberă, Capital sau Ziarul Financiar.
Față de celelalte trei ziare locale și regionale pentru care SNA a furnizat cifre de audiență, Gazeta de Sud se află la o distanță remarcabilă, cu 89.0000 de cititori pe ediție, față de 42.000 de cititori cât înregistrează Obiectiv Vocea Brăilei, 41.000 de cititori – Viața Liberă Galați și 39.000 de cititori – Monitorul de Suceava. Audiența Gazetei de Sud a înregistrat o creștere de 1.000 de cititori pe ediție față de ultima perioadă pentru care SNA a publicat cifre de audiență, în timp ce cotidienele de calitate situate pe primele trei poziții în clasament au înregistrat o scădere a audienței. Jurnalul Național este citit de 187.000 de cititori pe ediție, față de 191.000, cât înregistra la livrarea SNA anterioară, Adevărul scade la 157.000 de cititori pe ediție față de 169.000, iar Evenimentul Zilei înregistrează o audiență de 150.000 de cititori pe ediție, față de 164.000.
Primele poziții în clasamentul audienței la nivel național sunt ocupate de publicații adresate femeilor, tabloide, ghiduri pentru casă și bucătărie și ziarele de sport.
Studiul de audiență a fost realizat în perioada 23 ianuarie 2012 – 22 decembrie 2013, are o marjă de eroare de +/-0,82% și a livrat date privind audiența și profilul acesteia pentru 86 de publicații din România.
Studiul Național de Audiență – SNA este un sistem de cercetare a pieței media din România care evaluează performanțele publicațiilor și oferă rezultate măsurate după standarde și metodologii acceptate de industria mass-media. SNA reprezintă un etalon pentru piața de publicitate și garantează credibilitatea publicațiilor măsurate și independența rezultatelor. Datele de audiență a publicațiilor măsurate de SNA sunt disponibile oricui și pot fi vizualizate pe site-ul www.sna.ro.
Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS