Peste 200 de ortaci au pichetat sediul Diviziei Miniere din CEO

Autori


Peste 200 de sindicalişti din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) au pichetat ieri sediul Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO). Protestul a început la ora 16.30 şi la el au participat în principal ortaci care au ieşit din şut pentru a nu fi nevoiţi să îşi ia zi liberă pentru a participa la pichetare. Alături de membrii de sindicat s-au aflat şi mai mulţi lideri ai FNME, care le-au vorbit celor strânşi în Piaţa Prefecturii despre principalele solicitări pe care le are federaţia. În primul rând, liderii FNME cer managerilor CEO să înceteze încălcarea contractului colectiv de muncă, exemplul dat în acest sens fiind decizia Directoratului de a acorda în tranşe prima de vacanţă pentru angajaţii care au efectuat deja zile de concediu. Cea de-a doua solicitare la adresa conducerii Complexului Energetic Oltenia vizează începerea negocierilor pentru actul adiţional la contractul colectiv de muncă şi pentru stabilirea drepturilor din pachetele de performanţă.

Acuză presiuni din partea administraţiei

Unul dintre coordonatorii acţiunii de pichetare, Constantin Mitrescu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, a declarat că, dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu administraţia, în sensul începerii de negocieri, sindicatele sunt hotărâte ca, în funcţie şi de cererile salariaţilor, să organizeze şi o grevă generală. Mitrescu a declarat că sindicatele au dorit să aducă mai mulţi membri în Piaţa Prefecturii, însă oamenii se tem să nu îşi piardă locurile de muncă: „Oamenii se tem pentru locurile de muncă. Multă lume vrea să iasă în piaţă. Această conducere este de acuzat la cum acţionează cu salariaţii. Oamenii au cerut să vină cu cagule la proteste, să nu fie recunoscuţi. Administraţia le-a transmis oamenilor să nu participe la pichetare. Nu cred că există o ţară din Uniunea Europenă unde să existe asemenea îngrădiri ale dreptului la liberă exprimare. Oricine este liber să protesteze şi am îndeplinit toate condiţiile legale pentru a face acest lucru. Lumea trebuie să fie alături de noi şi vrem să tragem un semnal de alarmă în legătură cu modul în care decurg lucrurile între administraţie şi sindicate. Administraţia a reuşit să îi reducă la tăcere pe oameni. Oamenii lucrează sub presiune. Să se înceteze presiunile asupra salariaţilor“, a declarat Constantin Mitrescu, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Protestul din faţa sediului Diviziei Miniere s-a încheiat la ora 18.00. La faţa locului au fost mobilizaţi poliţişti şi jandarmi, care au vegheat ca mitingul să se desfăşoare în mod paşnic. Pichetarea sediului CEO va continua vineri, în acelaşi interval orar, 16.30-18.00, precum şi săptămâna viitoare, în perioada 17-20 februarie.


Ciurel, scos de jandarmi dintre protestatari

Managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, a mers să discute cu minerii care pichetau ieri după-amiază sediul Diviziei Miniere, însă a fost luat la înjurături şi îmbrăncit. A fost nevoie de intervenţia energică a jandarmilor pentru ca Laurenţiu Ciurel să nu fie lovit de protestatarii nemulţumiţi de faptul că şeful CEO a venit să le vorbească. Cei peste 200 de sindicalişti din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie Oltenia i-au cerut, în schimb, şefului Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, prezenţa în Piaţa Prefecturii. Călinoiu este unul dintre susţinătorii lui Laurenţiu Ciurel la şefia Complexului Energetic Oltenia.



Comenteaza acum

Alte stiri

6 martie 2019

Gorj: Angajat al CEO, anchetat pentru furt

Un bărbat de 54 de ani, din comuna Broşteni, județul Mehedinţi, gestionar la magazia fostei cariere miniere din Polștina, care ar fi sustras ieri mai multe subansamble miniere și piese de metal, cu scopul de a le comercializa la un

Sumarul ediției de vineri, 14 februarie 2014

Actualitate

» Oltenia are un nou post de televiziune: alege tv
» „Dorothy“, proiectul de control al mobilităţii urbane în Craiova
» „Sărutul“ lui Brâncuşi, expus la Rotterdam
» Craiovenii demască facturile duble la căldură
» Peste 200 de ortaci au pichetat sediul Diviziei Miniere din CEO
» A crescut numărul dosarelor aflate în lucru la procurori
» Toţi manifestanţii proeuropeni arestaţi în Ucraina au fost eliberaţi
» Loc de parcare de 400.000 de lire sterline
» Bancul zilei
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Băsescu: Mi-ar plăcea să fac echipă cu Iohannis
» „Capcană“ cu lipici la bancomate
» Magistraţii au respins înfiinţarea SMEO
» Judecătoarele lui Dinel, urmărite penal
» Ponta: Doar USL poate oferi stabilitate politică şi guvernamentală în 2014, 2015, 2016
» DNA anchetează deszăpezirile lui Solomon
» CFR Călători a angajat firme de pază pentru securitatea controlorilor şi a pasagerilor
» Ponta: Trimit preşedintelui propunerile de revocare a miniştrilor doar concomitent cu numirea altora
» Mircea Geoană, la Adunarea Parlamentară a NATO şi la PE
» Ponta: Creșterea economică de 3,5 la sută, o performanță istorică
» Comisia Europeană reia testele privind carnea de cal
» Minodora Cliveti: Lucrătorii detaşaţi au nevoie de o protecţie reala pe piaţa muncii europene
» Conturarea unei agende urbane a UE pentru orașele de mâine
» Cristian Cioacă ar putea fi eliberat
» A doua zi de proteste la Târgu Jiu
» Ponta: Impozitul diferenţiat şi taxa de solidaritate nu vor fi introduse în 2014

Local

» Craiova: Cei cinci voluntari au venit din nou în sprijinul oamenilor străzii
» Muzeul Olteniei adună roadele investiţiilor
» Periferiile Craiovei „înoată“ în apă şi nămol
» Familia „celui mai curajos oltean“ trăieşte din 400 de lei pe lună
» Mehedinţi: Campanie de prevenţie susţinută de ISU “Drobeta”

Dolj

» Bătrâni din Dolj şi Gorj, cazaţi în cămine-fantomă

Gorj

» Primării acţionate în instanţă pentru recuperarea taxei de gunoi

Sport

» Duţescu şi Bucur, câştigători în Ungaria
» Pascu vrea 3-0, Văsuică – un joc bun
» Leo Mateiţă, omagiat de spadasini din toată ţara
» Studenţii de la FEFS au învăţat să schieze
» Ziua marilor decizii la FCU
» CSU aşteaptă bătălia cu Yenisei
» Fotbal – CSU Craiova – Yenisey, scor 2-1, într-un joc amical (Update)

Bani & Afaceri

» Cum a ajuns să coste 2.000 de euro un hectar de pământ
» Declaraţiile 392A şi 392 B se depun până pe 25 februarie

Sanatate

» Alte 15 cazuri de gripă, confirmate în săptămâna 3-9 februarie

Educatie

» Liceenii indecişi vor fi consiliaţi pentru alegerea carierei
» Simulările pentru examene dau liber elevilor
» 69 de psihologi la 62.000 de elevi

Magazin

» Horoscop
» Idei de ţinute pentru Ziua Îndrăgostiţilor
» Ritualuri care vă ajută să aveţi un ten impecabil
» Report de aproximativ 1,6 milioane euro la Joker

Top