Acasă Actualitate Un elicopter militar s-a prăbuşit în Libia

Un elicopter militar s-a prăbuşit în Libia

Un elicopter militar, cu opt persoane la bord, a dispărut de pe radarele armatei libiene în estul ţării,  lângă rafinăria din Ras Lanov, şi este foarte posibil ca acesta să fi fost doborât, a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor armate de la Tripoli, conform Antena3.
Colonelul Ali al-Sheikhy spune că aparatul de zbor efectua o cursă spre oraşul Benghazi şi a fost dat dispărut joi dimineaţă.
Oficialul libian spune că deocamdată nu se cunosc date referitoare la soarta celor doi piloţi şi a celor şase pasageri, relatează AP.
O altă sursă militară susţine că aparatul a fost ţinta unor focuri de armă de la sol, ceea ce a determinat echipajul să schimbe cursul de zbor.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version