5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncepe curăţenia de primăvară la Rovinari

Începe curăţenia de primăvară la Rovinari

Primăria Rovinari a început curăţenia de primăvară pentru ca oraşul să fie pregătit de Paşte. Pe lângă plombarea străzilor, igienizarea cartierelor şi toaletarea arborilor, Primăria Rovinari va planta lalele pe bulevardul Minerilor, dar şi în alte zone ale urbei.
„Lucrările de toaletare şi de curăţare vor lua startul peste câteva zile, astfel ca, până la Paşte, oraşul să fie igienizat şi pus la punct. Chiar dacă fondurile sunt mai mici decât anul trecut, lucrările au prioritate şi trebuie făcute cu economie. A fost aprobat calendarul lucrărilor care se fac an de an, după sezonul rece. Pregătirea pentru primăvară intră în linie dreaptă în Rovinari, unde deja au fost făcuţi primii paşi. De la strângerea resturilor vegetale, salubrizarea parcurilor, până la tratamente fitosanitare şi ornamentarea arborilor din întreg oraşul, toate acestea sunt lucrări devenite tradiţionale în prag de primăvară“, a declarat Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului Rovinari. Acţiunile pentru curăţenia de primăvară sunt coordonate de SC Apă, Canal, Salubritate din cadrul Primăriei Rovinari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS