11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUcraina: 70.000 de manifestanţi s-au adunat astăzi în centrul Kievului

Ucraina: 70.000 de manifestanţi s-au adunat astăzi în centrul Kievului

Aproximativ 70.000 de persoane au răspuns apelului Opoziţiei din Ucraina şi s-au adunat astăzi în Piaţa Independenţei din Kiev, informeazp Agerpres.ro. Jurnaliştii agenţiei de presă AFP au apreciat că numărul manifestanţilor este comparabil cu cel observat la un miting similar desfăşurat cu o săptămână în urmă, însă inferior mulţimilor văzute la marile manifestaţii din noiembrie şi apoi din decembrie şi ianuarie.

Militantul torturat Dmitro Bulatov, care primeşte în prezent îngrijiri în Lituania, s-a adresat mulţimii direct prin telefon, vocea sa putând fi auzită în difuzoarele din Maidan. „Nu intenţionăm să ne predăm. Vom merge mai departe”, a spus el, precizând că vorbeşte dintr-un spital. Manifestanţii au răspuns prin aplauze.

Alţi doi opozanţi victime ale violenţelor, printre care şi jurnalista Tetiana Chornovol, au luat de asemenea cuvântul în debutul acestei adunări care are loc într-un moment în care Ucraina traversează cea mai lungă criză politică din istoria sa. Centrul capitalei Kiev este ocupat de contestatari de 80 de zile şi este înconjurat de baricade.

Ucraina se confruntă cu o mişcare de contestare fără precedent după Revoluţia Portocalie din 2004, după ce la sfârşitul lunii noiembrie autorităţile au decis să suspende procesul de apropiere de Uniunea Europeană, preferând o schimbare de direcţie spre Rusia. Acţiunile de protest s-au radicalizat la 19 ianuarie, în urma adoptării de către parlament a unei serii de legi împotriva manifestanţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS