24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateColoranţii, interzişi în pâine

Coloranţii, interzişi în pâine

 

Producătorii de pâine şi produse de patiserie nu au voie să folosească în produse coloranţi alimentari. Pâinea trebuie comercializată în raioane separate.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) aduce noi reglementări în domeniul comerţului cu produse de panificaţie. Este vorba de Ordinul nr. 392/2013 al preşedintelui ANPC, modificat prin Ordinul nr. 8/2014, intrat în vigoare pe 15 ianuarie 2014. În sensul actelor menţionate, pâinea capătă următoarea definiţie: produsul de panificaţie preparat dintr-un aluat obţinut din diferite sortimente de făină, utilizate în amestec ori singure, cu sau fără alte ingrediente, frământat cu apă, afânat prin fermentaţia drojdiei şi precopt/copt, inclusiv în stare congelată, dar la care nu s-au adăugat miere, ouă, brânză sau fructe, care are un conţinut de zahăr în substanţa uscată de maximum 5% din greutate şi grăsimi în substanţă uscată de maximum 5% din greutate şi care prezintă cantitatea netă de minimum 300 de grame, creşterea acesteia fiind permisă numai din 100 în 100 de grame. În categoria specialităţilor de panificaţie se încadrează cornurile, chiflele, batoanele, covrigii, minibaghetele, franzeluţele şi împletiturile, care se încadrează în grupa produselor de brutărie la codul CAEN/CPSA 1071, care au compoziţia pâinii şi care prezintă cantitatea netă de maximum 150 de grame. Art. 3 al ordinului respectiv spune că nu se admite prezenţa în compoziţia produselor de panificaţie a coloranţilor, cu excepţia E 150 a-d (zaharuri şi melase caramelizate) la pâinea din malţ.

Ce informaţii trebuie să conţină eticheta

Produsele de panificaţie ambalate trebuie să prezinte prin etichetare următoarele elemente pentru asigurarea informării corecte, complete şi precise a consumatorilor: denumirea sub care se vinde produsul; lista cuprinzând ingredientele; cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente; cantitatea netă; data durabilităţii minimale; condiţiile de depozitare sau folosire, atunci când acestea necesită indicaţii speciale; denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului ori ale ambalatorului sau ale distribuitorului înregistrat în UE; locul de origine sau de provenienţă dacă omiterea acestuia ar fi de natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau provenienţa reală a produsului; instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare; o menţiune care să permită indicarea lotului; ingredientele cu efecte alergene; preţul de vânzare cu amănuntul, exprimat în lei/bucată; preţul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/kg. La comercializarea produselor de panificaţie ambalate, operatorii economici sunt obligaţi să afişeze în structurile de vânzare următoarele elemente: denumirea sub care se vinde produsul; denumirea furnizorului; cantitatea netă/bucată; preţul de vânzare cu amănuntul, exprimat în lei/bucată; preţul pe unitatea de măsură, exprimat în lei/kg. Foarte important este art. 8 care spune că în magazinele generale produsele de panificaţie se comercializează în zone de expunere individualizate. Pentru aspectele menţionate, în ianuarie 2014 au fost verificaţi peste 100 de agenţi economici din Oltenia, aplicându-se amenzi de 66.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS