12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRevizuirea Consituţiei: Interceptările se fac numai în procesul penal

Revizuirea Consituţiei: Interceptările se fac numai în procesul penal

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, azi, o serie de amendamente prin care se precizează că interceptările se pot face numai în cursul procesului penal, fiind eliminat textul care oferea procurorului dispunerea măsurii de 48 de ore, informează realitatea.net.

„Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin alt mijloc electronic de comunicare, înregistrarea în mediul ambiental, localizarea sau urmărirea prin GPS, ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, înregistrarea de imagini, obţinerea listei convorbirilor telefonice ori alte asemenea tehnici prevăzute de lege se dispun de judecătorul instanţei competente să judece fondul cauzei şi numai în cursul procesului penal”, se arată în amendamentul adoptat în Comisia de revizuire la propunerea Asociaţiei Magistraţilor din România.

În forma iniţială a textului din iniţiativa de revizuire, se preciza pentru articolul 28, alineatul 3: „Reţinerea, predarea sau perchiziţionarea trimiterilor poştale, interceptarea convorbirilor şi a comunicărilor, interceptarea în mediul ambiental, percheziţia informatică şi accesul la un sistem informatic şi la un suport de stocare a datelor informatice, obţinerea datelor informatice, inclusiv a datelor de trafic şi a datelor de localizare, identificarea abonatului, a proprietarului, a utilizatorului unui sistem de comunicaţii electronice sau a unui punct de acces la un sistem informatic ori alte asemenea tehnici se dispun de judecător, în condiţiile legii”.

Totodată, textul care stabilea posibilitatea procurorului de a dispune pentru 48 de ore, în cazuri de urgenţă deosebită, interceptarea comunicaţiilor a fost eliminat de membrii comisiei. Această reglementare era prevăzută atât în textul iniţiativei de revizuire a Constituţiei, cât şi în amendamentele propuse de AMR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS