17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Totul despre gâdilat

Oricât de bine am crede că îl cunoaştem, organismul uman mai are încă multe necunoscute. Printre altele, suntem adesea martorii unor reacţii şi comportamente foarte banale în aparenţă, dar care, la o investigare mai atentă, sunt cu adevărat misterioase: habar
n-avem care sunt originile şi scopul lor, conform descoperă.ro.
Gâdilatul este senzaţia produsă prin apăsarea cu degetele a unor anumite zone ale corpului (de obicei axilele, coastele, tălpile; la unele persoane şi genunchii sau gâtul). Pare o reacţie fără nici o noimă, dar, obişnuiţi să considere că totul are o explicaţie naturală, biologică şi evolutivă, oamenii de ştiinţă încearcă să găsească semnificaţia acestui comportament.
Una dintre ipoteze spune că gâdilatul ar fi, la origine, o manifestare menită să întărească legăturile dintre părinţi şi copii, prin intermediul unei experienţe plăcute. Din păcate, această explicaţie simplă şi atrăgătoare este subminată de faptul că nu toţi oamenii consideră gâdilatul drept o experienţă agreabilă: cam o treime dintre ei o consideră neutră, iar mai mult de o treime, atât copii, cât şi adulţi, o percep ca fiind de-a dreptul neplăcută.

Gâdilatul, o reacţie specifică încă din timpul vieţii intrauterine

Într-o altă viziune (exprimată încă de la jumătatea secolului la XIX-lea), gâdilatul s-ar fi dezvoltat ca o reacţie specifică încă din timpul vieţii intrauterine, iar dezvoltarea zonelor sensibile (cele în care ne gâdilăm cel mai tare) ar ajuta la orientarea fătului, în cursul vieţii intrauterine, în poziţiile cele mai favorabile naşterii.
În 1924, J.C. Gregory a emis ipoteza că zonele cele mai sensibile la gâdilat ar fi şi cele mai vulnerabile în cazul unei lupte corp la corp; astfel, senzaţia de gâdilare ar fi un mecanism care ar conferi indivizilor un avantaj evolutiv, încurajându-i să îşi protejeze aceste zone. 60 de ani mai târziu, într-un studiu asupra râsului, psihiatrul Donald W. Black de la Universitatea din Iowa observa că zonele cele mai „gâdilicioase“ ale corpului sunt cele în care se manifestă cel mai puternic reflexele de protecţie. Pornind de aici, o ipoteză combinată sugerează că gâdilatul ar fi evoluat ca o modalitate comportamentală de a încuraja copiii să îşi dezvolte priceperea de a lupta – o capacitate extrem de importantă pe vremea strămoşilor noştri hominizi, când, în lipsa armelor cu bătaie lungă, conflictele se rezolvau prin confruntări corp la corp. Gâdilatul copiilor, de către părinţi, fraţi şi prieteni, lua adesea aspectul unei trânte neprimejdioase, dar care stimula învăţarea de către copil a unor mişcări defensive şi ofensive, care urmau să-i fie de folos în viitoarele lupte. Deşi, în general, oamenii încearcă să se ferească de gâdilat şi mulţi spun că le displace să fie gâdilaţi, faptul că râd, involuntar, îi încurajează pe cei care îi gâdilă să continue această activitate; dacă expresia feţei celui gâdilat ar semnala neplăcerea, cel care îl gâdilă ar fi mai puţin încurajat să o facă, reducând astfel frecvenţa acestor lecţii de luptă potenţial utile.
Cercetări mai recente sugerează că răspunsul la gâdilat este un act reflex şi că implică un element de surpriză, ceea ce ar explica de ce nu reuşim să ne gâdilăm singuri – un fapt care i-a nedumerit multă vreme pe numeroşi cercetători ai comportamentului uman.

Gâdilatul nu e amuzant

Cercetătorii germani au descoperit de ce râdem atunci când suntem gâdilaţi şi, în mod surprinzător, răspunsul nu este „pentru că ni se pare amuzant“.
Gâdilatul activează acea parte din creierul nostru responsabilă cu anticiparea durerii, iar acest lucru explică şi de ce ne supărăm pe cei care ne gâdilă.
Râsul apare ca un mecanism defensiv care indică recunoaşterea înfrângerii şi supunerea faţă de cel care ne gâdilă, iar descoperirile făcute arată că acest răspuns al corpului nostru s-a dezvoltat încă din cele mai timpurii stadii ale evoluţiei omului.
Există o explicaţie şi pentru zonele în care ne gâdilăm cel mai tare: gât, coaste, abdomen sau tălpi: acestea sunt şi cele mai slabe puncte ale noastre.
Cercetătorii de la Universitatea Tuebingen au efectuat acest studiu pe un eşantion de 30 de voluntari, analizând la un scanner RMN reacţiile creierului atunci când subiecţii râdeau la o glumă şi atunci când râdeau la gâdilat, concluzionând că în cele două cazuri sunt stimulate părţi diferite ale creierului, cu excepţia celei care controlează reacţiile muşchilor faciali. Astfel, gâdilatul activează şi fibrele nervoase responsabile de simţirea durerii, iar acest lucru explică şi de ce nu ne putem gâdila singuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS