Acasă Actualitate Congres pentru sindicatul majoritar al lui Ruşeţ

Congres pentru sindicatul majoritar al lui Ruşeţ

Sindicatele care s-au desprins din Federaţia Naţională Mine Energie organizează astăzi Congresul de Constituire al Sindicatului Mine Energie Oltenia. Acesta este condus de Ion Ruşeţ, fostul prim-vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale Mine Energie. Congresul este programat să se desfăşoare de la ora 13.00, în complexul de pe insuliţa de pe râul Jiu, din Târgu Jiu. Cei peste 800 de delegaţi vor vota statutul noului sindicat şi vor desemna o conducere interimară care în maximum şase luni să organizeze alegeri. Noul statut al Sindicatului Mine Energie Oltenia propune alegerea directă a liderilor, şi nu prin intermediul delegaţilor, şi mizează pe aproximativ 10.000 de membri. Numărul exact de membri va fi stabilit când vor fi depuse actele la instanţă pentru înregistrarea noii organizaţii sindicale. Aceasta ar putea fi majoritară la nivelul Complexului Energetic Oltenia, lucru ce i-ar da dreptul exclusiv de a negocia contractul colectiv de muncă şi alte drepturi pentru mineri şi energeticieni.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version