Acasă Actualitate Aurelia Ion va fi înmormântată astăzi cu onoruri militare

Aurelia Ion va fi înmormântată astăzi cu onoruri militare

Aurelia Ion, studenta care a decedat în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, a fost avansată post-mortem la gradul de locotenent şi va fi înmormântată, astăzi, cu onoruri militare, în Cimitirului Ghencea Militar III, conform realitatea.net.
Aurelia Ion avea 23 de ani, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi făcea un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni. De-a lungul studiilor, tânăra s-a implicat voluntar în numeroase activităţi pe linie medicală, potrivit MApN.
Comandantul Institutului Medico-Militar, Dragos Cuzino, a declarat că Aurelia Ion şi-a dorit din copilărie să fie medic, ea fiind o studentă eminentă, devotată, care se afla alături de unii dintre cei mai buni medici din România.

Doctorul Dragoş Cuzino a precizat că medicina a pierdut o studentă eminentă, „o studentă care şi-a dorit încă din copilărie să înveţe şi să practice profesia de medic şi, mai târziu, să îmbrace haina militară”.
„Şi, ca o dovadă a faptului că a fost o studentă strălucită, o studentă devotată, care învăţa, iată se afla împreună cu unii dintre cei mai buni medici din România, în acest echipaj medical şi a fost implicată în tragedia în urma căreia şi-a pierdut viaţa”, a adăugat dr. Dragos Cuzino
În cazul Aureliiei Ion decesul a fost cauzat de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de respiraţie, a declarat, marţi, şeful Serviciului de Medicină Legală Alba, Gheorghe Vieru.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version