11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMaestrul Gheorghe Zamfir, serbat la Craiova

Maestrul Gheorghe Zamfir, serbat la Craiova

Universitatea din Craiova găzduieşte joi, de la ora 11.30, în Sala Albastră, aniversarea maestrului Gheorghe Zamfir. Evenimentul se va deschide cu lansarea volumului omagial „Un miracol românesc: Gheorghe Zamfir“, tipărit la editura Beladi. Lucrarea este coordonată şi prefaţată de prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, iar autori sunt prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean, lect. univ. dr. Florin Olteanu şi lect. univ. dr. Ionuţ Şerban de la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale. „Volumul este tipărit şi dedicat maestrului Gheorghe Zamfir cu ocazia împlinirii vârstei de 73 de ani de viaţă, pe 6 aprilie, şi a 50 de ani pe marile scene ale lumii.
Evenimentul este o prefaţă la Anul Internaţional Gheorghe Zamfir, pe care îl va organiza fundaţia cu acelaşi nume şi, de asemenea, se doreşte şi un suport pentru proiectul Craiova – capitală culturală europeană. În ceea ce priveşte strict monografia publicată, aceasta reprezintă o continuare a cercetărilor începute în cadrul Departamentului de sociologie, care a realizat lucrări şi studii despre mai multe localităţi din Dolj, şi este, totodată, primul volum al unei colecţii de monografii pe care am intitulat-o «Personalităţi de seamă ale culturii româneşti»“, a precizat prof. univ. dr. Dumitru Otovescu.
Lucrarea dedicată maestrului Gheorghe Zamfir va fi prezentată de reputați specialişti în sociologie de la Universitatea din Bucureşti, precum prof. univ. dr. Ilie Bădescu, care este şi directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, prof. univ. dr. Maria Voinea, prof. univ. dr. Pavel Abraham, prof. univ. dr. Radu Baltasiu. În a doua parte a evenimentului, maestrul Gheorghe Zamfir va susţine un scurt recital şi va da autografe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS