Acasă Actualitate CE ar putea să extindă monitorizarea reformei judiciare în Bulgaria

CE ar putea să extindă monitorizarea reformei judiciare în Bulgaria

Comisia Europeană (CE) ar urma să anunţe că va continua să monitorizeze progresele înregistrate de Bulgaria în domenii ale reformei judiciare, crimei organizate şi corupţiei, informează b1.ro. Raportul CE cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria de la aderarea la UE – în 2007, alături de România -, ar urma să fie foarte dur, scrie Novinite.com. Documentul va critica nominalizări controversate, precum cea a unui presupus mogul media controversat, Delian Peevski, deputat din cadrul partidului minorităţii turce Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS, liberal), ca director al Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS). Nominalizarea a declanşat proteste de stradă şi solicitarea demisiei Guvernului condus de Plamen Oreşarski, susţinut de socialişti. Raportul CE urmează să fie publicat mâine.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version