10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePE: Cetăţenia UE nu ar trebui să fie de vânzare la nici un preţ

PE: Cetăţenia UE nu ar trebui să fie de vânzare la nici un preţ

Cetăţenia Uniunii Europene (UE) nu trebuie să aibă „o etichetă de preţ” ataşată, spune Parlamentul European (PE) într-o rezoluţie votată astăzi, conform unui comunicat al instituţiei. Deputaţii sunt îngrijoraţi de schemele create de unele state membre, mai ales de Malta, care duc la vânzarea cetăţeniei naţionale şi, implicit, a celei europene. Parlamentul cere Comisiei să stabilească clar dacă aceste scheme respectă litera şi spiritul tratatelor europene şi regulile UE privind nediscriminarea.

Unele state membre au introdus scheme care duc „direct sau indirect” la „vânzarea” cetăţeniei UE către cetăţeni din state terţe, chiar dacă toate statele membre ar trebui să acţioneze responsabil pentru păstrarea valorilor comune şi a succeselor Uniunii. Acestea sunt nepreţuite şi „nu pot avea o etichetă de preţ ataşată de ele”, se arată în rezoluţia care a fost adoptată cu 560 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 44 de abţineri.

Scoaterea la vânzare a cetăţeniei UE subminează încrederea reciprocă pe care este construită Uniunea, se mai arată în text. Parlamentul subliniază faptul că drepturile conferite de cetăţenia UE, cum ar if dreptul la circulaţie şi la rezidenţă liberă în UE, nu trebuie considerate „bunuri comercializabile”. „Cetăţenia UE implică a avea un interes în UE şi depinde de legăturile cuiva cu UE şi cu statele sale membre sau de legăturile personale cu cetăţenii UE”, mai arată textul.

Mai mult, schemele de tip cetăţenie-contra-investiţii „vor permite doar cetăţenilor din cele mai bogate state terţe să obţină cetăţenie UE, fără a fi luate în calcul alte criterii”, ceea ce va duce la discriminare, arată Parlamentul European.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS