CE: Nu există semnale că un număr mare de români şi bulgari s-au deplasat în alte state membre

Autori


Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune Laszlo Andor, a declarat astăzi că “nu pare să fi fost un număr mare de români care să fi ‘inundat’ alte state membre de la 1 ianuarie 2014”, informează Agerpres.ro. Întrebat dacă la Comisia Europeană (CE) au fost primite semnale că ar fi avut loc o ”invazie” a muncitorilor români şi bulgari în vreun stat membru după 1 ianuarie 2014, după ridicarea restricţiilor de pe piaţa forţei de muncă, Jonathan Todd a declarat în briefingul de presă cotidian al CE că nu deţine informaţii care să confirme această ipoteză. “Nu, nu avem (astfel de semnale). Totuşi, trebuie să ţinem cont că dacă au fost mişcări ale muncitorilor din România şi Bulgaria spre statele membre, CE nu ar fi imediată informată. Dar din ceea ce am văzut în relatările din presă nu pare să fi fost un mare număr mare de lucrători români şi bulgari care să fi inundat alte state membre”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Laszlo Andor.

El a reiterat faptul că, aşa cum a menţionat şi Laszlo Andor în declaraţia dată publicităţii la 1 ianuarie, există un mare număr de români şi bulgari care s-au stabilit în alte state membre înainte de abolirea finală a restricţiilor. “Există şanse ca marea majoritate a românilor şi bulgarilor care intenţionau să se deplaseze în alte state membre s-o fi făcut deja”, a apreciat Todd, reamintind totuşi că mai multe studii independente confirmă faptul că lucrătorii migranţi sunt contributori neţi la sistemele de securitate socială ale ţărilor gazdă.

Întrebat cum comentează noile declaraţii ale premierului britanic David Cameron privind stabilirea de plafoane pentru cetăţenii europeni care se stabilesc într-un alt stat, Jonathan Todd a răspuns că executivul comunitar aşteaptă încă propunerile concrete ale guvernului britanic. “Trebuie să vedem ce va propune domnul Cameron, dar libera circulaţie a persoanelor este un principiu stabilit de tratate. Orice derogare de la acest principiu este limitată strict în timp de tratatele de aderare la şapte ani, pentru moment. Deci nici un stat membru nu putea prelungi restricţiile dincolo de 1 ianuarie 2014 pentru lucrătorii români şi bulgari pentru că există această limită care a fost stabilită de tratatele de aderare”, a spus Todd.

În ceea ce priveşte noile măsuri pe care le-au anunţat autorităţile britanice referitor la limitarea beneficiilor de şomaj în primele trei luni, Jonathan Todd a precizat că acestea nu fac în prezent obiectul unei consultări cu CE. “Când statele membre iau în considerare măsuri care ar putea fi subiectul legislaţiei Uniunii Europene este prudent să discute despre acestea înainte cu CE, dar nu este o obligaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al lui Andor.


El a mai afirmat că, deşi Laszlo Andor a apreciat în declaraţia sa de la 1 ianuarie că pot exista anumite probleme în unele oraşe şi regiuni create de afluxuri mari de muncitori români şi bulgari, CE nu aşteaptă să fie informată despre aceste dificultăţi, întrucât statele membre au la îndemână mijloacele de a le depăşi.

 



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 6 ianuarie 2014

Actualitate

» Cod Galben de ceaţă în judeţul Mehedinţi
» Adrian Năstase, în carantină 21 de zile la Penitenciarul Rahova
» Cod Portocaliu de valuri uriaşe în opt departamente din Franţa
» Letonia va avea pentru prima dată o femeie premier
» Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica mâine, de Sfântul Ion
» Adrian Năstase: “Nu eram pregătit pentru această sentinţă!”
» Şef nou la Parchetul Judeţean
» O săptămână de vis pe pârtia de la Rânca
» Adrian Năstase va fi dus la Penitenciarul Rahova
» Condiţiile de obţinere a permiselor pentru armele neletale vor fi înăsprite
» Ministrul Justiţiei: Avem promovată o ordonanţă de urgenţă privind noile Coduri
» Apariţii editoriale
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Adrian Năstase a plecat de la locuinţa sa din strada Zambaccian pentru a se preda autorităţilor
» Procurorul Gheorghe Muscalu, ales vicepreşedinte al CSM
» Condiţii de coşmar la Secţia Interne a Spitalului Judeţean Satu Mare
» CE: Nu există semnale că un număr mare de români şi bulgari s-au deplasat în alte state membre
» SUA: Incendiu într-un zgârie-nori din New York, soldat cu un mort şi şapte răniţi
» Elevi jandarmi în stagiu de practică la IJJ Dolj
» Afganistan: O fată de opt ani a încercat să comită un atentat sinucigaş
» Adrian Bordea a fost ales în funcţia de preşedinte al CSM

Local

» Anchetă la IPJ Olt după evadarea infractorului din Drăgăneşti Olt de sub escortă
» Bilanţul real al administraţiei Olguţa Vasilescu
» A rămas pe drumuri după ce casa i-a fost mistuită de flăcări
» Două accidente de circulaţie cu 12 răniţi
» Masă de operaţie nouă la Clinica I Chirurgie
» Adrian Năstase, condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Zambaccian

Dolj

» Dolj: Fetiţă de doi ani lăsată nesupravegheată, la spital după ce a băut vişinată
» Incendiu sub pasajul suprateran
» Dolj: Mii de persoane au asistat la Calafat la aruncarea crucii în Dunăre, de Bobotează

Gorj

» Cămătar condamnat la patru ani de închisoare
» Gorj: Poliţia Locală a dus apă sfinţită bolnavilor şi bătrânilor imobilizaţi
» Gorj: Instructorii auto nu scapă de arestul preventiv

Sport

» Fotbal – Al Ahli penalizată cu un meci pierdut la „masa verde”
» Fotbal – Avionul cu care Nicolo Napoli trebuia să ajungă la Craiova a fost redirecţionat spre Aeroportul Otopeni din cauza ceţii
» SCM, învinsă de HCM Baia Mare
» Se împlinesc 40 de ani de la primul trofeu al Universităţii
» Funeraliile lui Eusebio: Un ultim tur de onoare pe stadionul Da Luz, în aplauzele a mii de suporteri
» Michael Schumacher, în stare stabilă, dar critică, au anunţat oficial reprezentanţii spitalului unde pilotul este internat
» Fotbal – FC Olt Slatina s-a reunit pe “Metalurgistul”
» Box – Un pugilist japonez a murit după un KO suferit primul său meci la profesionişti
» Fotbal – Exclusiv: CS Universitatea Craiova se reuneşte pe 13 ianuarie
» Fotbal – Perioada de transferuri în Liga I, programată între 27 ianuarie şi 24 februarie

Bani & Afaceri

» Ce ne aşteaptă în 2014 din punct de vedere fiscal
» Cum a evoluat piaţa muncii în mediul privat
» Moneda euro a atins maximul ultimelor şase luni

Sanatate

» Olt: Trei şefi de secţie de la Spitalul Judeţean Slatina au fost schimbaţi din funcţie

Educatie

» Proiectul “Grow” revine în liceele din Craiova

Magazin

» Horoscop

Top