Acasă Actualitate Angela Merkel a avut un accident la schi

Angela Merkel a avut un accident la schi

Cancelarul german Angela Merkel a fost nevoită să îşi anuleze o serie de întâlniri, în urma unei căderi pe o pârtie de schi din Elveţia, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Guvernului german, conform BBC News. cancelarul german va trebui să stea în repaus în următoarele trei săptămâni, iar o serie de întâlniri programate au fost anulate, conform purtătorul de cuvânt Steffen Seibert.
„Cancelarul nu va putea onora anumite întâlniri anunţate. A suferit un şoc important în timpul unei căderi la schi, în cursul vacanţei de Crăciun, şi a suferit o fractură pe partea stângă la nivelul bazinului”, a declarat Seibert într-o conferinţă de presă obişnuită.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version