10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANI: Avere nejustificată pentru un director de la Finanţe

ANI: Avere nejustificată pentru un director de la Finanţe

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în valoare de 481.454 lei (aproximativ 119.546 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Daniel Rădulescu, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice de Director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ialomiţa. Potrivit ANI, în perioada fiscală 2000 – 2011, Daniel Rădulescu a realizat, împreună cu familia, venituri salariale în cuantum de 1.055.880 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 1.537.334 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 481.454 lei. Având în vedere cele de mai sus, ANI a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Daniel Rădulescu în perioada exercitării funcţiei publice.

Daniel Rădulescu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Rădulescu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS